Medicul de gardă a luat fetița în brațe și a fugit cu ea spre sala de urgențe. Jasmina a rămas afară, tremurând, cu inima strânsă și privirea pierdută. Nu știa dacă făcuse bine sau rău. Știa doar că nu avea altă cale.
Peste câteva minute, un zgomot de motor puternic s-a auzit în curtea spitalului. Ferrari-ul roșu se oprise în față, iar din el a coborât Carol Dănuț. Costumul scump îi atârna strâmb pe umeri, iar privirea lui de gheață căuta răspunsuri. Oamenii din jur se dădeau la o parte, așteptând scandalul.
— Ai înnebunit?!, a răcnit el. Ai furat mașina mea? Știi ce ai făcut?
Jasmina a lăsat capul în jos, cu lacrimile curgându-i pe obraji.
— Am făcut ce trebuia. Emilia… nu mai respira. N-am avut semnal, ambulanța nu venea. Era singura șansă.
Pentru câteva clipe, liniștea a fost apăsătoare. Toți așteptau să o vadă concediată pe loc, poate chiar încătușată. Dar, brusc, umerii lui Carol s-au lăsat în jos.
Un medic a ieșit în grabă.
— Fetița este stabilă acum. Ați făcut bine că ați adus-o repede. Dacă mai întârziați câteva minute, putea fi prea târziu.
Cuvintele acestea au căzut ca o piatră în mijlocul mulțimii. Ochii lui Carol s-au umplut de lacrimi, lucru rar văzut la un om de afaceri cunoscut pentru duritatea lui. A făcut un pas spre Jasmina și, în loc să o certe, i-a prins mâinile.
— Ai salvat viața fiicei mele. Îți datorez totul.
Vecinii și trecătorii, care se adunaseră curioși, murmurau acum impresionați. Unii aplaudau discret.
În zilele următoare, vestea s-a răspândit ca focul. Presa a scris despre „menajera curajoasă care a furat Ferrari-ul pentru a salva o viață”. Iar oamenii au început să vadă în Jasmina nu o femeie simplă, ci un înger păzitor.
Carol, mișcat până în adâncul sufletului, a făcut ceva ce nimeni nu și-ar fi imaginat. În fața camerelor, a luat microfonul și a spus:
— Am muncit o viață să strâng avere, dar azi am învățat că nimic nu valorează mai mult decât o inimă curată. Jasmina nu mai este angajata mea. De astăzi, este parte din familia mea.
Jasmina a izbucnit în lacrimi. Pentru prima dată, nu se mai simțea o servitoare, ci un om prețuit.
În timp, Emilia și-a revenit complet. Fetița o privea pe Jasmina cu dragoste și o striga adesea „mama a doua”. În casa Dănuț, atmosfera s-a schimbat. Nu mai era vorba doar despre bani și putere, ci despre recunoștință și legături sincere.
Într-o seară, la masă, Carol a rostit o vorbă veche din popor: „Omul sfințește locul.” Și, privind spre Jasmina, a adăugat:
— Tu ești dovada vie.
Astfel, o simplă femeie, care purta mănuși de cauciuc și șorț alb, a reușit să facă ceea ce banii nu ar fi putut cumpăra niciodată: să aducă iubirea și umanitatea înapoi într-o casă unde, odinioară, domneau doar tăcerea și răceala.
Și toți cei care auziseră povestea ei își aminteau de fiecare dată un adevăr românesc străvechi: „Cine are inimă bună, are mai mult decât toți bogații lumii.”
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.