Am închiriat o garsonieră mică, lângă piață. Mobilată modest, dar cu lumină din plin și miros de flori de tei venind pe geam dimineața. Nici nu mai știam cum e să deschid ochii fără să simt nevoia de a pregăti ceva pentru altcineva.
În primele zile, nu știam dacă să mă simt vinovată sau eliberată. Mă plimbam printre rafturile din magazin, cumpărând doar ce îmi place mie. Portocale dulci, săpun cu levănțică, o carte veche de rețete.
Mi-am făcut un obicei să merg în parc și să stau pe aceeași bancă. Nu spuneam multe. Doar observam. O bunică care învăța un copil să joace șah. Un tânăr cu o chitară. Două femei care râdeau cu lacrimi. Era viață. Nu cea perfectă, dar vie.
Într-o zi, la cafeneaua de jos, o fată m-a întrebat ce îmi doresc. I-am spus, zâmbind, „O cafea cu lapte și… începutul unei alte vieți.”
A râs. A doua zi m-a întrebat dacă nu vreau să ajut câteva femei în vârstă cu gătitul la centrul social. Aveau nevoie de cineva priceput. M-am dus. Am făcut sarmale, prăjituri de post, supe ca la mama acasă. M-au aplaudat. Una dintre ele a spus: „Doamnă, ne-ați adus acasă în farfurie.”
Am plâns în baie, dar de bucurie.
După o lună, mi-am cumpărat o rochie nouă. Albastră. Ca cerul de mai. Când m-am privit în oglindă, am văzut-o pe Elena. Nu mama. Nu bunica. Nu femeia „la nevoie”.
Ci pe femeia care renaște, la 52 de ani, cu demnitate.
Fiul meu mi-a scris un mesaj. Cătălina e însărcinată din nou. Vor o bonă. M-au întrebat dacă m-aș întoarce.
Le-am răspuns simplu: „Nu. Dar vă doresc bine.”
Uneori, în viață, trebuie să pleci nu pentru că nu mai iubești. Ci pentru că te iubești, în sfârșit, pe tine.
Azi, când vecinele îmi spun „sunteți tare veselă, doamnă Elena”, le zâmbesc.
Pentru că știu un lucru: e nevoie de curaj să pleci. Dar și mai mult să începi din nou.
Și eu… am început.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.