După ce a lăsat-o pe soția lui fără niciun ban în urma divorțului, Anton s-a simțit triumfător, frecându-și mâinile de mulțumire. Iar trei ani mai târziu, când a întâlnit-o din întâmplare pe fosta lui nevastă, a rămas fără grai…
Anton s-a crezut mereu stăpân pe propria viață. Încă din vremea facultății, știa să se învârtă în cercuri care îi lăsau pe ceilalți stupefiați. În timp ce colegii săi își petreceau serile cu nasul în cărți, el era ocupat să-și conducă afacerile – când vindea mașini, când monta calculatoare la comandă.
Așa a cunoscut-o pe Alina. Ea era o fată modestă, dar cu rezultate excelente, studia o limbă străină. Nu semăna deloc cu fetele strălucitoare pe care le avea în preajmă Anton. Și tocmai asta l-a atras.
Anton a început să o curteze cu stil. Alina s-a topit în fața atenției băiatului popular, iar în scurt timp au ajuns să formeze un cuplu.
— Ești atât de frumoasă, îi spunea Anton. De ce să te mai obosești cu studiile tale? Căsătorește-te cu mine. Eu voi avea grijă de tine.
Alina zâmbea timid:
— Vreau să lucrez ca traducătoare. Mi-ar plăcea să cunosc oameni din toată lumea.
Anton o liniștea cu un gest:
— Ai să ajungi oricum să discuți cu partenerii mei de afaceri.
Într-un final, Anton a convins-o. S-au căsătorit, iar banii nu lipseau. Curând a venit pe lume primul lor copil, Damian. Alina s-a dedicat total rolului de mamă. După câțiva ani, li s-a născut și o fetiță, Lorena. Grija pentru cei doi micuți îi acapara tot timpul și energia. Alina s-a gândit să angajeze o bonă, ca să poată reveni la muncă — până la urmă, își permiteau. Dar Anton a refuzat. Copiii aveau nevoie de mamă. Așa că Alina alerga mereu, uitând de ea însăși.
Anton susținea că își reinvestește toți banii în afaceri. Între timp, își lua televizor nou, își cumpăra o mașină mai bună sau ieșea des cu prietenii. Iar când Alina i-a cerut un banal uscător de păr, el a comentat că cel vechi funcționează foarte bine.
Anii au trecut, copiii au început școala, iar Alina a început să se simtă tot mai singură. Rareori își vedea soțul, și chiar și atunci el era mereu cu telefonul la ureche. Dacă Alina îi propunea să iasă undeva împreună, Anton spunea că are treabă. Cu toate astea, timp pentru prietenii lui găsea întotdeauna.
Dar Alina nu s-ar fi gândit niciodată că lucrurile vor ajunge aici. Pe neașteptate, Anton i-a spus:
— Cred că e mai bine să ne despărțim. M-am săturat de jocul ăsta de familie. Eu am viața mea și am nevoie de libertate.
— Să ne despărțim? Ce spui acolo? Dar copiii? Dar eu? a întrebat Alina șocată.
— Te vei descurca tu. Ești mamă, o să găsești o cale.
Și așa a rămas Alina singură, cu doi copii și fără niciun sprijin financiar. În aceeași seară, Anton și-a strâns lucrurile și a plecat. Măcar casa a rămas ei. Mult timp, Alina nu și-a putut reveni din șoc — tot confortul vieții lor dispăruse într-o clipită. Cutreiera orașul căutând un loc de muncă, lăsându-și copiii în grija unei vecine.
Din fericire, vecina Ioana avea și ea un copil și nu s-a arătat deranjată. Însă, oriunde mergea Alina, era refuzată. Când încerca să se angajeze în domeniul ei, i se spunea că nu are experiență. Cu greu, a găsit un post de femeie de serviciu într-un centru comercial.
Nu era ceea ce visase, dar aveau nevoie disperată de bani. Accepta și ture de noapte. Copiii rămâneau adesea singuri — uneori cu vecina, alteori cu prieteni, alteori cu bunica, care mai venea din când în când. Alina se împărțea între muncă și casă, iar seara adormea istovită.
— Mami, de ce ești mereu la muncă? o întreba micuța Lorena. Mi-e dor de tine.
— Îmi pare rău, scumpa mea. Trebuie să lucrez, ca să avem ce mânca și cu ce să ne îmbrăcăm.
— Dar tati? El câștigă mult. De ce nu ne ajută?
Alina n-a știut ce să-i spună. Anton dispăruse aproape complet din viața lor. Alocațiile pentru copii le plătea când și când, în sume mici, iar la telefon nu răspundea niciodată.
Când Alina abia mai făcea față, a venit o altă lovitură. Mama ei a sunat-o și, printre lacrimi, i-a spus că bunicul lor s-a stins. Alina a fost devastată. Își aduna ultimele fărâme de putere, căci trebuia să fie sprijin pentru mama ei. Dar, pe neașteptate, a primit un telefon de la notar. Se pare că bunicul îi lăsase un testament. Alina a rămas uimită – știa doar de casa veche de la țară. Notarul însă a insistat să se întâlnească.
Cu greu și-a luat liber de la muncă și s-a dus la biroul notarial, unde a aflat ceva uluitor. Bunicul strânsese, în tăcere, acțiuni la diferite firme de-a lungul vieții. Iar acum, îi lăsa întreaga avere nepoatei sale iubite…
Alina a ieșit de la notar cu lacrimi în ochi — de data asta, de emoție și ușurare. Moștenirea nu era doar o gură de aer, ci șansa la o viață complet nouă. În scurt timp, a plătit toate datoriile care o apăsau și a cumpărat un apartament mai aproape de școala copiilor. Apoi, cu o parte din bani, și-a deschis un mic birou de traduceri, așa cum visase odinioară.
Lucrurile au început să se schimbe rapid. Damian și Lorena au devenit mai veseli, iar serile erau din nou pline de râsete și povești. Alina și-a permis să stea cu ei la teme, să meargă împreună în parc, să recupereze tot timpul pierdut. Iar într-o zi, la o conferință de afaceri unde traducea simultan, l-a cunoscut pe Dragoș, un consultant calm și atent, care s-a apropiat de ea cu răbdare și sinceritate.
Câțiva ani mai târziu, Alina, Dragoș și copiii s-au mutat într-o casă cu o grădină mică, unde Lorena își planta florile preferate, iar Damian construia zmee. Anton? El rămăsese un capitol vechi, demult încheiat. Acum, Alina știa ce înseamnă cu adevărat fericirea — și că după cele mai grele furtuni poate apărea, când te aștepți mai puțin, un soare cald și blând.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”