Alexander simțea cum sângele îi pulsează în tâmple. Nu-și amintea să fi văzut vreodată acei copii, dar ceva în privirea lor îl tulbura. Ochii băiatului, tăioși și albaștri, îi aminteau de oglinda în care se privea în fiecare dimineață. Zâmbetul fetei, timid și discret, era același pe care îl văzuse cândva pe chipul Lilei, în anii lor simpli, când împărțeau o garsonieră și visau la o viață mai bună.
Lila se apropia cu pași măsurați, fără să grăbească nimic. Copiii mergeau în ritmul ei, ținându-se strâns de mâinile mamei lor. În jur, invitații începeau să murmure, privirile se întorceau și se fixau asupra lor, iar luxul din sală părea brusc să pălească.
— Bună, Alexander, spuse ea cu o voce calmă, dar plină de subînțeles.
El își drese glasul, încercând să-și recapete controlul.
— Lila… ce surpriză.
— Așa pare, răspunse ea. Copiii mei erau nerăbdători să vadă cum arată o nuntă… mai ales când e a tatălui lor.
Un fior rece îi străbătu spatele. Mireasa îl privi fix, căutând un semn de negare, dar el nu găsea cuvintele.
— Tatăl lor? repetă Cassandra, cu o voce stridentă, destul de tare încât să audă și cei din apropiere.
Un val de șoapte se rostogoli printre mese. Lila se aplecă ușor, aducându-i pe copii mai aproape.
— Noah. Nora. Salutați-l pe tatăl vostru.
Gemenii ridicară privirea.
— Bună, tată, spuse băiatul.
— Bună, tati, șopti fetița.
Alexander simți cum întreaga sală devine un tribunal mut, fiecare privire fiind o acuzație. În mintea lui, amintirile începeau să se deruleze haotic — ultima ceartă cu Lila, ușa trântită, anii de tăcere. Niciodată nu se gândise că ar fi putut să plece purtând în ea nu doar durerea, ci și un secret atât de mare.
Cassandra făcu un pas înapoi, strângând buchetul cu atâta forță încât petalele se îndoiau.
— Spune-mi că nu e adevărat, Alexander, șopti ea.
Dar el nu răspunse. Pentru prima dată, miliardarul sigur pe sine, obișnuit să controleze fiecare situație, nu avea replică. Doar își privea copiii, realizând că nici toată averea lui nu putea cumpăra anii pierduți.
Lila își ridică ușor bărbia.
— Am venit să îți aduc aminte cine am fost și ce ai pierdut cu adevărat. Nu era vorba despre bani, reviste sau petreceri. Era vorba despre familie.
În acea clipă, orchestra începu să cânte încet, dar nimeni nu dansa. Atmosfera devenise grea, sinceră, aproape incomodă. Iar Alexander știa că nu putea schimba nimic din ce se întâmplase… dar putea decide ce urma să facă.
Se apropie de copii și, cu o voce tremurată, rosti:
— Îmi pare rău…
În sală se lăsă o liniște apăsătoare, în care fiecare își dădea seama că asistă la un moment care nu avea nimic de-a face cu luxul sau spectacolul. Era o scenă despre adevăr, pierdere și șansa rară de a repara ceva ce părea iremediabil.
Pentru Alexander, nunta perfectă se transformase într-o oglindă crudă a trecutului — și poate, într-un nou început, dacă va avea curajul să îl urmeze.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.