O fată de 20 de ani a rămas însărcinată din greșeală cu un muncitor în construcții…
La doar 20 de ani, Andreea — studentă în anul al doilea la contabilitate, într-o facultate din Ploiești — s-a îndrăgostit de Radu, un muncitor liniștit dintr-un sat din Bistrița, pe care l-a cunoscut în timp ce lucra part-time la o terasă de pe marginea drumului.
Relația lor a fost scurtă, dar intensă. Iar când a aflat că este însărcinată, Radu i-a promis că o va duce acasă la el și că se vor căsători. Andreea l-a crezut.
Însă vizita la familia lui i-a spulberat toate speranțele.
Părinții lui Radu s-au arătat reci și plini de prejudecăți. Când au aflat că ea era însărcinată, mama lui a spus cu dispreț: „Fetele din ziua de azi nu mai știu ce e rușinea. De unde știm că e copilul lui Radu?” Acea singură replică a fost suficientă pentru ca lumea Andreei să se prăbușească.
S-au întors acasă în tăcere. La scurt timp, Radu a început s-o evite — mereu cu aceeași explicație: „Părinții mei nu sunt încă de acord. Mai așteaptă puțin.”
Au trecut trei luni. Sarcina ei avansa, dar Radu se îndepărta tot mai mult. Până într-o seară ploioasă, când Andreea a primit un apel de la o colegă.
— Andreea… Radu tocmai s-a căsătorit. În Bistrița. Cu o fată aleasă de părinții lui cu ceva timp în urmă.
N-a plâns. N-a strigat. Și-a strâns lucrurile și a plecat din oraș fără să spună nimic. Cu copilul nenăscut și sufletul frânt, s-a mutat într-un orășel din apropierea Târgoviștei.
Acolo, într-o cameră modestă pe care o închiriase, a născut singură, în mijlocul unei furtuni. Și-a numit băiețelul Rareș — noul ei început.
Au trecut șaptesprezece ani. Andreea l-a crescut singură, fără să spună vreodată un cuvânt despre Radu. A muncit neîntrerupt, a economisit fiecare leu și i-a oferit băiatului tot ce a avut mai bun.
Până într-o după-amiază mohorâtă de iunie, când străzile din Pitești erau acoperite de ploaie, iar Andreea stătea în fața liceului unde învăța Rareș. Îl privea ieșind din clădire, cu acea privire atât de familiară în ochi.
Șaptesprezece ani de tăcere. Șaptesprezece ani de răni nespuse.
Acum, adevărul stătea să iasă la lumină — fie că era pregătită, fie că nu.
Rareș s-a apropiat de mașină și a urcat pe bancheta din față, ud până la genunchi. Și-a lăsat ghiozdanul jos, apoi a privit-o direct pe Andreea, cu o expresie serioasă.
— Mamă… cine e tata?
Inima Andreei s-a oprit pentru o secundă. Nu pentru că nu se aștepta, ci pentru că se temea că acel moment o va rupe din nou în două. A inspirat adânc, apoi a spus sincer:
— E cineva care nu a știut să ne prețuiască. N-a fost niciodată aici pentru tine. Dar nu pentru că ai fi greșit tu cu ceva. Ci pentru că el… nu a avut curaj.
Rareș s-a uitat în jos. Apoi a ridicat din nou ochii.
— L-am văzut, cred. A venit la școală săptămâna trecută. A vorbit cu diriginta. Îl cheamă Radu. Avea ochii ca ai mei.
Andreea a încremenit.
— A zis că… vrea să te vadă. Că regretă tot.
După o tăcere lungă, Andreea a spus:
— Dacă tu simți că vrei să-l cunoști, nu te voi opri. Dar vreau să știi că indiferent ce alegi… eu sunt aici.
Două săptămâni mai târziu, Rareș l-a întâlnit pe Radu într-un parc din oraș. Nu a fost o scenă dramatică. Nu au fost lacrimi. Doar un început timid.
Iar peste câteva luni, după mai multe întâlniri, Radu i-a cerut iertare Andreei — sincer, umil, cu ochii în lacrimi. A spus că viața i-a arătat cât de mult a greșit.
Andreea nu l-a reprimit în viața ei ca partener. Dar l-a primit ca tată pentru Rareș. Iar băiatul, cu sufletul său cald, a înțeles că iertarea poate deschide drumuri neașteptate.
Trei ani mai târziu, Andreea avea propria firmă de contabilitate. Rareș se pregătea să plece la facultate. Iar într-o zi, pe o bancă din același parc, Andreea l-a cunoscut pe Mihai — un bărbat simplu, pasionat de educație, care lucra la biblioteca din oraș.
Și, de data asta, viața chiar i-a zâmbit.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”