Un polițist din județul Brașov a oprit o autospecială funerară care circula cu viteză mult peste limita legală. Când a cerut să verifice sicriul transportat, a descoperit ceva care l-a cutremurat.
Agentul Petru Ionescu activa în cadrul Poliției Rutiere de peste un deceniu. De-a lungul anilor, trecuse prin tot felul de situații: intervenții riscante, drame familiale, accidente grave. Însă nimic din ceea ce trăise până atunci nu l-a pregătit pentru întâmplarea din acea zi aparent banală.
Se afla în misiune de rutină pe DN1, în apropierea ieșirii din Brașov, când a observat o dubă funerară de culoare neagră rulând cu viteză excesivă. Ceva nu părea în regulă: astfel de vehicule circulă în general lent, mai ales când transportă un sicriu. Nu avea girofaruri, nici escortă, iar stilul de condus era haotic.
Petru a pornit imediat semnalele luminoase și a transmis în stație:
— Unitate 7, urmăresc o dubă funerară suspectă pe direcția Predeal, viteza estimată: 130 km/h. Solicit sprijin.
În loc să oprească, șoferul a călcat și mai tare accelerația. A urmat o urmărire de câteva minute, în care autovehiculul a depășit periculos alte mașini, a schimbat benzi fără semnalizare și era cât pe ce să lovească un parapet.
În cele din urmă, șoferul a tras pe dreapta. Ușa s-a deschis brusc, iar din dubă a coborât un bărbat înalt, transpirat, îmbrăcat într-un costum negru șifonat, cu un zâmbet stângaci pe față.
— Bună ziua, domnule agent! — a spus, cu o voce gâtuită.
— Știți cu ce viteză circulați? — l-a întrebat Petru, fără să-și ridice tonul.
— Înțelegeți… mă grăbeam. Am o înmormântare urgentă… familia e deja la cimitir… — a spus grăbit, evitând să-l privească în ochi.
— Pe cine transportați?
— O… domnișoară… de fapt un domn… adică… o rudă, o mătușă… — s-a încurcat, apoi a râs fals, rușinat.
— Ați spus „domn” prima dată. Ce ascundeți?
— Sunt doar obosit… am avut o zi lungă…
Privirea lui Petru s-a îndreptat spre spatele dubiței, unde capacul portbagajului era întredeschis.
— Vă rog să deschideți sicriul.
— Nu cred că e nevoie… totuși e… o persoană decedată…
— Deschideți-l. Acum.
Văzând că nu mai are de ales, bărbatul a oftat adânc, a făcut câțiva pași și, cu mâinile tremurând, a ridicat capacul sicriului.
Înăuntru era…
…un tânăr viu, legat la mâini și la gură, cu ochii mari, speriați, dar conștient!
Agentul Petru a făcut imediat un pas înapoi și a scos pistolul, strigând:
— Stai pe loc! Mâinile sus!
Șoferul a înghețat. Nu a mai scos niciun cuvânt.
Tânărul a fost scos cu grijă din sicriu, eliberat și dus la ambulanță. Se numea Raul și fusese răpit în urmă cu două zile. Era fiul unui om de afaceri local, iar familia alertase deja autoritățile.
Bărbatul care conducea duba făcea parte dintr-o rețea implicată în răpiri și cereri de recompensă. Planul era să-l scoată pe Raul din oraș fără să atragă atenția — ascuns într-un sicriu, într-o mașină funerară. Dar graba și comportamentul suspect au dat totul de gol.
Presa a aflat rapid despre caz, iar agentul Petru a fost felicitat public pentru curajul și intuiția sa. Raul a fost dus în siguranță la familia lui, iar părinții i-au mulțumit plângând și l-au îmbrățișat cu putere.
În următoarele zile, mai mulți membri ai rețelei au fost arestați, iar Poliția a declarat că descoperirea a dus la destructurarea completă a grupării.
Cât despre Petru, nu a cerut nicio medalie. Dar într-o dimineață, la câteva săptămâni după eveniment, a primit o scrisoare scrisă de mână:
„Domnule agent,
Vă datorez viața mea. Ați fost acolo exact când aveam cea mai mare nevoie.
Cu recunoștință veșnică,
Raul”
A zâmbit. Și a pus scrisoarea în sertarul în care ținea cele mai prețioase amintiri ale carierei sale.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”