BĂRBAT GROSOLAN JIGNEȘTE O FEMEIE ÎN AEROPORT, FĂRĂ SĂ ȘTIE CĂ ÎN CURÂND VA REGRETA AMARNIC
Dr. Carmen a alergat către ghișeul aeroportului, simțind un val de ușurare când a văzut că era coadă scurtă. Timpul nu era de partea ei — trebuia să prindă urgent un zbor pentru a ajunge la un caz medical critic. Mâinile îi tremurau ușor de la emoție.
Pe măsură ce se apropia rândul ei, a scăpat geanta, iar conținutul s-a împrăștiat pe podea.
S-a aplecat repede să-și adune lucrurile, fără să observe bine cuplul care tocmai se apropiase de ghișeu.
— „Două bilete spre Cluj-Napoca, vă rog,” a spus Mihai, cu un ton grăbit.
Lucian, angajatul de la compania aeriană, a aruncat o privire ezitantă spre Dr. Carmen înainte să răspundă:
— „Mai sunt doar două locuri disponibile.”
Dr. Carmen s-a ridicat repede, strângându-și obiectele.
— „Vă rog, trebuie să fiu în acel avion — e o urgență. Sunt medic,” a explicat cu vocea încărcată de emoție.
Mihai aproape că nici n-a băgat-o în seamă.
— „Am ajuns primii. Locurile sunt ale noastre,” a spus, întinzând cardul bancar.
Daniela, prietena lui, s-a uitat la Dr. Carmen, apoi l-a privit pe Mihai.
— „Poate ar trebui s-o lăsăm pe ea să urce?”
Dar Mihai a dat din cap.
— „Nu. Ne-am făcut planuri. Le respectăm.”
Vocea lui Carmen a tremurat:
— „E vorba de viața cuiva…”
Mihai s-a întors rece:
— „Viața e grea. Toți avem probleme.” Apoi către Lucian:
— „Emite biletele.”
Lucian a procesat rezervarea. Mihai a luat biletele cu un zâmbet de satisfacție.
Daniela i-a aruncat doctoriței o privire compătimitoare, iar aceasta a șoptit încet:
— „Mulțumesc…” Apoi s-a întors către Lucian:
— „Mai e vreun alt zbor?”
Lucian a verificat ecranul:
— „Era un loc rămas… dar tocmai a fost luat. Pot să vă trec pe lista de așteptare.”
În timp ce Mihai și Daniela mergeau spre poartă, ea l-a privit dezamăgită:
— „Nu pot să cred cât de lipsit de empatie ai fost.”
Mihai a ridicat din umeri, cu ochii în telefon:
— „Nu putem ajuta pe toată lumea. Asta e realitatea.”
Daniela a oftat:
— „Te gândești vreodată și la altcineva în afară de tine?”
Chiar atunci, Mihai s-a ciocnit de un alt cuplu și a izbucnit:
— „Aveți grijă!”
Cuplul și-a cerut scuze, dar Daniela părea și mai dezamăgită.
În avion, Daniela a devenit agitată. Un bec pâlpâia deasupra, apoi s-a auzit un zgomot ciudat.
— „Ai auzit asta?” a șoptit ea.
— „Nu e nimic. Relaxează-te,” a mormăit Mihai, răsfoind o revistă.
— „Suntem pe rândul 13. Ai fost nesimțit mai devreme. Dacă e un semn?”
— „Fii serioasă,” a râs Mihai.
Brusc, turbulențele au zguduit avionul.
Oamenii au început să țipe. Un troler din compartimentul de bagaje aproape că l-a lovit pe Mihai în cap.
— „La limită,” a zis, amuzat.
Daniela l-a privit uimită:
— „Ți se pare amuzant?”
Căpitanul a anunțat din difuzoare să se pună centurile.
După câteva minute tensionate, avionul s-a stabilizat.
Mihai a făcut semn unei însoțitoare:
— „Era să fiu lovit de un bagaj. Merităm ceva din partea casei.”
Însoțitoarea s-a întors cu două martini.
Mihai a ridicat paharul:
— „Pentru supraviețuire.” A băut dintr-o dată, apoi a luat și paharul Danielei.
— „Nu-l vrei?”
— „Nu,” a spus ea sec.
A ridicat din umeri și l-a băut. Imediat a început să tușească și să gâfâie. Măslina i-a intrat pe gât greșit.
Daniela s-a ridicat repede, i-a înfășurat brațele în jurul lui și i-a aplicat manevra Heimlich. Cu o apăsare puternică, măslina a zburat din gât.
— „Ești bine?” a întrebat ea, epuizată.
— „Da,” a tușit el.
— „Data viitoare fără măsline.”
— „Ar trebui să ai mai multă grijă, știi că ai probleme.”
— „Sunt bine. Nu mă doboară o măslină,” a spus, arogant.
Mai târziu, un miros ciudat a umplut cabina.
— „Mihai, miroase a ars,” a spus Daniela, îngrijorată.
— „E nimic,” a răspuns el.
Dar curând, a apărut fum. O însoțitoare a încercat să stingă un mic incendiu.
Daniela i-a prins brațul:
— „Trebuie să ajutăm!”
Cu reticență, Mihai a sărit și a ajutat însoțitoarea. Au reușit să stingă focul. Pasagerii au aplaudat.
— „Ai văzut? Totul e sub control,” a spus el, mândru.
— „Ai ajutat ca să fii util sau ca să impresionezi?” l-a întrebat Daniela, în șoaptă.
Mihai n-a răspuns.
Mai târziu, Daniela i-a spus cu reținere:
— „Am primit o ofertă de muncă. În alt oraș.”
Mihai s-a întors brusc:
— „Ce? Și nu mi-ai zis?”
— „Nu știam cum. După ziua de azi… simt că mergem în direcții diferite.”
— „Nu poți să pleci.”
— „E jobul visurilor mele, Mihai.”
— „Și cu noi ce faci?”
— „Te-am susținut mereu. De ce nu poți să faci și tu la fel?”
— „Pentru că alegi jobul, nu pe mine.”
— „Nu e adevărat. Aleg, pentru prima oară, pe mine.”
— „Dacă pleci, s-a terminat între noi.”
Inima Danielei s-a strâns. Au stat în tăcere.
Când avionul începea să coboare, Daniela a spus, calm:
— „Comportamentul tău de azi… mi-a arătat ceva clar. Am nevoie de cineva care mă înțelege.”
— „Deci asta e? Mă părăsești?”
— „Da,” a șoptit.
Mihai s-a ridicat, șocat. Apoi și-a dus mâna la piept.
— „Daniela… inima…”
Ea s-a panicat:
— „Mihai?!”
Brusc, el a început să râdă.
— „Te-am păcălit.”
— „Nu e deloc amuzant!” a țipat ea, furioasă.
Dar în timp ce se ridica să plece, Mihai s-a prăbușit cu un geamăt:
— „Daniela…”
A căzut la podea, gâfâind. O asistentă aflată la bord a alergat la el:
— „Are tahicardie!”
Paramedicii i-au preluat la poartă. La spital, doctorii luptau contra-cronometru.
— „Unde e Dr. Carmen?” a întrebat un medic.
— „A pierdut avionul,” a răspuns cineva.
— „Îl pierdem,” a murmurat medicul-șef, încruntat.
Mihai, semi-conștient, se gândea la Daniela, la cearta lor, la tot ce pierduse.
Într-un salon liniștit, Daniela îi ținea mâna, tăcută.
— „E stabil, dar e în stare critică,” i-a spus o asistentă.
Mihai și-a deschis ochii:
— „Ce… s-a întâmplat?”
— „Ai avut un infarct. Dr. Carmen te-a salvat,” i-a spus Daniela.
Mihai a clipit:
— „Cea din aeroport?”
În acel moment, Dr. Carmen a intrat.
— „Dumneavoastră…” a spus Mihai, slab.
— „Da. Am ajuns cu un zbor privat. Ai avut noroc.”
— „Îmi pare rău… și mulțumesc.”
Dr. Carmen a zâmbit:
— „Ai grijă de inima ta — și la propriu, și la figurat.”
După ce a plecat, Mihai s-a întors către Daniela, cu ochii înlăcrimați:
— „Am fost groaznic. Egoist. Acum văd asta.”
— „Hai să te faci bine întâi.”
— „Voi susține jobul tău. Meriți să fii fericită.”
Daniela s-a înmuiat:
— „Ai face asta pentru mine?”
— „Da. Vreau să fii fericită — chiar dacă nu ești cu mine.”
Daniela i-a strâns mâna, zâmbind ușor.
În acel moment, a început iertarea. Și s-a întors speranța.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.