LA O VÂRSTĂ FRAGEDĂ, ANDREEA ȘI-A ABANDONAT SORA MAI MICĂ, LAVINIA, ÎNTR-UN CENTRU DE PLASAMENT — ANI MAI TÂRZIU, ACEASTA A AJUNS SĂ AIBĂ GRIJĂ DE NEPOȚII EI NOU-NĂSCUȚI, CARE SE CONFRUNTAU CU ACELAȘI DESTIN
Lavinia și sora ei mai mare, Andreea, se certau constant când erau mici.
În cele din urmă, Andreea a plecat la facultate, în timp ce Lavinia era încă la liceu.
Certurile dintre ele s-au oprit pentru o vreme, deoarece nu mai locuiau în aceeași casă. Dar de fiecare dată când Andreea venea în vizită, discuțiile aprinse reveneau. „Tot ce-mi doresc pentru voi două este să rămâneți unite, orice s-ar întâmpla”, le spunea mama lor, Mirela.
Totul s-a schimbat când Mirela s-a îmbolnăvit grav. Cum tatăl fetelor nu era prezent, femeia nu a avut altă opțiune decât să-i ceară ajutorul Andreei.
„În cel mai rău caz, te rog, nu-ți abandona sora. Lavinia va trebui să locuiască într-un centru de plasament, dar după ce termini facultatea, întoarce-te după ea”, i-a cerut mama pe patul de moarte fiicei sale mai mari.
La scurt timp, Mirela a murit în somn. După moartea mamei sale, Lavinia a fost dusă într-un centru de plasament, așteptând ziua în care sora ei avea să termine facultatea.
La sfârșitul anului, fata a aflat că Andreea se absolvise și a încercat să o sune. Dar sora ei a închis apelul fără să rostească un cuvânt.
Când săptămânile de așteptare s-au transformat în luni, Lavinia a realizat că Andreea nu avea de gând să se întoarcă. Cele două surori nu au mai vorbit niciodată și resentimentele dintre ele s-au adâncit.
După un an greu, un cuplu minunat, Tudor și Gabriela, au adoptat-o pe Lavinia. Aceștia au tratat-o ca pe fiica lor, iar ea a reușit să se bucure de restul anilor de liceu până la absolvire.
Timpul a trecut, iar Lavinia și-a terminat studiile universitare. Părinții adoptivi au fost alături de ea la ceremonia de absolvire. „Orice s-ar întâmpla, suntem la un telefon distanță”, i-a spus Gabriela fiicei lor adoptive.
Lavinia a devenit un agent imobiliar de succes în orașul natal. Îi plăcea să ajute oamenii să-și găsească casa visurilor, așa cum Tudor și Gabriela făcuseră pentru ea.
Într-o zi, Lavinia a primit un apel de la spitalul local. O asistentă i-a spus că ea este persoana de contact de urgență a Andreei. „Îmi pare rău să vă spun asta, dar sora dumneavoastră a decedat din cauza unor complicații la naștere. A dat naștere la gemeni, iar dumneavoastră sunteți cea mai apropiată rudă”, a spus asistenta.
Lavinia a rămas confuză și furioasă. Andreea nici măcar nu îi spusese că era însărcinată, și cu atât mai puțin că ea era persoana de contact în caz de urgență. „Cu ce drept?”, și-a spus în sinea ei.
A decis să îi sune pe Tudor și Gabriela pentru sfat. Ei o ajutaseră să treacă peste durerea abandonului în trecut și știa că vor avea un cuvânt înțelept de spus.
„Știu că e greu de acceptat, dar Andreea era sora ta, iar acei doi bebeluși nu au nicio vină. Măcar du-te la spital și caută niște răspunsuri”, i-a spus Tudor Laviniei.
Lavinia le-a mulțumit părinților adoptivi pentru sfat, dar încă nu era convinsă. Simțea că responsabilitatea aparținea tatălui copiilor, nu ei. Nu voia să adopte copiii, mai ales după tot ce Andreea îi făcuse.
Ajunsă la spital, în căutarea unor răspunsuri, Lavinia a vorbit cu una dintre asistente. Aceasta i-a spus că Andreea a lăsat un bilet înainte să moară.
„Poate că e prea puțin și prea târziu, dar acum înțeleg câte greșeli am făcut și cât de mult le regret. Știu că iertarea e ultimul lucru la care te gândești acum, dar te rog să îți amintești ultima mea dorință. Te rog, acceptă-i pe copiii mei. Te implor.”
„După ce am devenit mamă, am înțeles ce simțea mama noastră când m-a rugat să nu te las singură. Simt aceleași emoții acum… Îmi pare atât de rău”, scria în bilet.
Pentru Lavinia, totul era greu de procesat. Se întreba dacă nu cumva exista și altceva în spatele poveștii. „Unde e tatăl copiilor?”, gândea ea.
A descoperit în telefonul Andreei sute de apeluri și mesaje trimise unui bărbat pe nume Dorian. S-a dovedit că acesta plecase din oraș când a aflat că Andreea era însărcinată.
Ea rămăsese singură, fără sprijin, luni de zile înainte de a-i naște pe gemeni. Laviniei i s-a părut că istoria se repetă. Și mama ei, Mirela, fusese abandonată de soț după nașterea celei de-a doua fiice și fusese nevoită să le crească singură pe amândouă.
Lavinia i-a sunat din nou pe Tudor și Gabriela ca să se descarce. „Să-i văd pe acei bebeluși în salonul de nou-născuți mi-a amintit de momentul în care am fost lăsată în centrul de plasament”, le-a spus ea.
„Se pare că știi exact ce ai de făcut”, i-a răspuns Tudor.
După ce a vorbit cu părinții ei adoptivi, Lavinia i-a trimis un mesaj tatălui copiilor Andreei.
„Sper ca într-o zi să realizezi cât de greșit a fost să îți abandonezi copiii și pe sora mea. Tot ce pot spera este că într-o zi vei căuta iertarea, înainte să fie prea târziu”, spunea mesajul.
În acea zi, Lavinia a semnat ca tutore legal al celor doi nepoți. I-a numit Tudor și Gabriel, în cinstea părinților adoptivi care o ajutaseră atât de mult.
Pentru ea, cel mai important mod de a-și onora sora și mama era să se asigure că acei copii vor rămâne mereu uniți și alături unul de celălalt.
„Nu contează ce neînțelegeri aveți, băieți, trebuie întotdeauna să rămâneți împreună, la bine și la greu”, le spunea Lavinia nepoților. Cei trei trăiau o viață fericită împreună, iar Lavinia simțea o bucurie specială știind că le oferă un cămin sigur acelor copii.
În semn de respect, Lavinia îi ducea mereu să așeze flori proaspete la mormintele mamei și bunicii lor.
O iertase pe Andreea și mereu și-ar fi dorit să se fi împăcat cu ea cât încă trăia. Dar găsea mângâiere privind spre Tudor și Gabriel, căci aceștia aveau ochii Andreei.
Ce putem învăța din această poveste?
Lasă deoparte neînțelegerile cu cei dragi: Dacă Andreea ar fi învățat să treacă peste conflictele mărunte, ar fi putut forma o legătură mai puternică cu sora ei.
Niciodată nu e prea târziu să ierți: După moartea Andreei, Lavinia a reușit să o ierte și să le ofere copiilor ei un loc în viața sa.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.