– Max, o iei tu pe Lisa diseară? – strigă Anna din bucătărie, îndesând un schimb de haine și o sticlă de apă în rucsacul fiicei sale.
– Da, nicio problemă! – răspunse Maxim, scormonind într-un sertar în căutarea cheilor de la mașină. – Unde naiba sunt?
– Pe raftul de lângă oglindă, unde altundeva! – spuse Anna, trăgându-și haina pe ea. A luat telefonul de pe masă și a fugit la ușă, unde Lisa era ocupată să construiască un turn de cuburi, ignorând graba mamei sale.
Le-a luat un record de șapte minute să ajungă la grădiniță. Anna a ajutat-o pe Lisa să-și scoată geaca, dar fermoarul era blocat. Lisa s-a încruntat brusc și s-a agățat strâns de mâna mamei sale.
– Mamă, nu vreau să rămân… – se văicărea fata, frecându-și marginea puloverului.
– Lisa, ce faci? – Anna se așeză în fața fiicei sale, încercând să vorbească calm, deși stresul fierbea deja în interior. – Prietenii tăi sunt acolo, te vei juca cu păpușile, vei desena…
Dar Lisa doar își strânse buzele mai tare. În acel moment, profesoara, Natalya Ivanovna, ieși din grupă cu un zâmbet cald.
– Anna, nu-ți face griji, – spuse ea încet, luând-o de mână pe Lisa. – Vom găsi ceva care să o țină ocupată. Lisa, haide, avem un nou proiect de construcție astăzi!
Anna încuviință recunoscătoare, dar apoi se uită la ceas și oftă:
– Am întârziat! – mormăi ea, grăbindu-se spre ieșire. Deja afară, căută în geantă telefonul pentru a-și avertiza colega despre întârziere, dar când deschise contactele, înlemni. Nu era telefonul ei. Luase din greșeală telefonul lui Maxim – husele identice îi jucaseră iar o festă.
– Ei bine, bineînțeles, – oftă iritată Anna, încercând să-și dea seama cum să ia acum legătura cu colega. Tocmai se pregătea să-l sune pe Maxim, când telefonul vibră, iar pe ecran apăru un mesaj:
Stas: „Ei, frate, ce mai faci cu tipa aia din cafenea? Ți-a dat numărul?”
Anna simți cum i se scurge sângele din obraji. Reciti mesajul de trei ori, sperând că e o greșeală. Cu degetele tremurânde, deschise conversația și începu să parcurgă mesajele:
Stas: „Chiar îți place de ea? E tare!”
Maxim: „Da, mi-a dat numărul. Am aranjat pentru sâmbătă, la noi acasă. Va fi o surpriză.”
Anna îngheță pe trotuar. Sâmbătă? Mâine trebuia să o ducă pe Lisa la bunica ei și să o lase acolo până seara. Inima îi bătea cu putere, un nod i se ridica în gât.
– Nu… Nu poate fi adevărat, – șopti ea, simțind cum lumea i se prăbușește.
Următoarele zile au fost un adevărat chin pentru Anna. Încerca să se poarte ca de obicei, dar fiecare privire către Maxim era plină de durere și suspiciune. El părea că nu bănuiește nimic: glumea, gătea, îi citea Lisei povești la culcare. Grija lui, care o încălzise înainte, părea acum doar o mască în spatele căreia se ascundea trădarea.
În seara de joi stăteau pe canapea și se uitau la un serial. Maxim o cuprinse, ca de atâtea ori, dar Anna se încordă, ca și cum atingerea lui o ardea.
– Ești cam gânditoare, – observă el, zâmbind. – Totul e în regulă?
– Doar obosită, – spuse Anna, evitând privirea lui. Voia să țipe, să întrebe totul direct, dar frica de adevăr era mai mare.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, nu putu să doarmă. Când Maxim adormi, Anna se strecură în sufragerie, se așeză pe canapea și, înfășurându-și brațele în jurul capului, începu să plângă.
– Cum a putut? – șopti ea în întuneric. – Ce am să fac?
Întrebările o învârteau în minte, fără răspunsuri. Știa un singur lucru: mâine totul se va decide.
Dimineața, Anna o duse pe Lisa la mama ei.
– Anya, arăți palidă, – spuse femeia, îngrijorată.
– E în regulă, – zâmbi Anna încordat. – Vreau doar să-i fac o surpriză lui Maxim.
Se despărți repede și porni spre casă, cu teama și hotărârea adunate într-un singur nod în stomac. Îi treceau prin minte amintiri: prima lor întâlnire, nunta, nașterea Lisei. Oare fusese totul o minciună?
Anna stătu mult timp în mașină, ezitând să urce. În cele din urmă, strânse din dinți și intră în apartament. Era liniște pe hol, dar din bucătărie se auzea un râs, o voce feminină. Simțea că i se rupe pământul de sub picioare.
– Maxim? – strigă cu o voce tremurândă, dar nu primi niciun răspuns.
Făcu câțiva pași pe coridor, fiecare părând o eternitate. Inima îi bătea atât de tare încât acoperea orice sunet. Încă un pas și ajunse în pragul bucătăriei.
Se opri ca trăsnită. Două persoane stăteau acolo: Stas, cel mai bun prieten al lui Maxim, și o fată necunoscută. Văzând-o, Stas sări ca ars și vărsă cafeaua pe masă.
– An, nu e ce crezi! – bolborosi el, roșind. – Am avut o renovare acasă, n-aveam unde să mergem! Maxim a zis că tu și Lisa sunteți plecate, așa că…
Anna se uita mută la el. Fata de lângă el zâmbea stânjenită, clar fără să înțeleagă ce se petrece.
– Așteaptă, – reuși Anna să spună. – Unde este Maxim?
– La birou, cred, – mormăi Stas. – A zis că va întârzia.
Anna simți cum tensiunea i se scurge, dar imediat fu înlocuită cu o avalanșă de emoții – ușurare și rușine. Ieși din apartament fără să mai asculte explicațiile confuze ale lui Stas. Pe stradă, formă numărul lui Maxim.
– Anya, unde ești? – vocea lui era caldă, dar îngrijorată.
– Eu… eram acasă, – expiră ea. – Stas era acolo. Cu o fată.
– Of, Doamne, – râse Maxim. – Iar face prostii? Sunt la birou, treci pe aici, spune-mi ce-a făcut.
– Vin, – zâmbi Anna, cu lacrimi de ușurare în ochi.
O oră mai târziu, erau în biroul lui Maxim, cu o sticlă de vin și cutii de pizza goale. Anna se sprijini de el și, în cele din urmă, îi mărturisi:
– Am văzut conversația ta cu Stas, – recunoscu ea, privind în jos. – Am crezut că tu…
Maxim înțepeni, apoi izbucni în râs atât de tare că aproape răsturnă paharul.
– Vorbești serios? Anya, era despre Stas! A vărsat cafea pe o fată într-o cafenea, i-a stricat rochia, apoi s-a îndrăgostit și nu știa cum să-i vorbească. Am luat eu numărul pentru el, să-l ajut.
Anna îl privea înmărmurită, simțind cum îi urcă sângele în obraji.
– Și de ce a adus-o acasă?
– Pentru că încă locuiește cu părinții lui, – râse Maxim. – Și singurele lucruri romantice din casa lor sunt cotletele mamei și sforăitul tatălui.
Anna râse și se lipi de el.
– Sunt o idioată, – mormăi ea.
– Nu, ești doar paranoica mea preferată, – îi făcu Maxim cu ochiul. – Dar știi ce?
– Ce?
– Am rezervat o cameră la hotel. Stas să facă curățenie, iar noi o să avem o seară cu adevărat specială.
Anna zâmbi, simțind cum inima i se umple de căldură. Maxim o luă în brațe, iar ea încercă să se împotrivească, râzând.
– Unde mă duci?
– Într-un basm, Anya. Basmul nostru.
Și în acel moment, printre cutii de pizza și zâmbete, Anna înțelese că dragostea lor era mai puternică decât orice îndoială. Iar în față îi aștepta o seară plină de râsete, tandrețe și amintiri noi.