…o peliculă fină, ca o pojghiță argintie, care se forma la suprafața supei. Nu era acolo înainte. Boris a lăsat lingura jos și s-a ridicat încet, fără să scoată un cuvânt.
Ana a încercat să pară calmă, dar vocea i-a tremurat când a spus:
— E doar grăsimea din carne, dragul meu…
— Nu… — i-a răspuns el rece, cu ochii țintă la băiat —… e altceva.
A făcut un semn discret unui ospătar, care a adus o cameră de supraveghere portabilă. Înregistrările erau clare. Gestul, capsula, totul. Ana a albit.
Boris s-a apropiat de Dănuț și, spre uimirea tuturor, i-a pus mâna pe umăr:
— Ai curaj, puștiule. Ai salvat o viață. A mea.
Dănuț a zâmbit timid. În acea seară, băiatul fără casă n-a mai dormit în frig. Iar Ana… n-a mai zâmbit niciodată cu adevărat.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.