— Tată, am o veste. Vecina, Lăcrămioara… e însărcinată. De la mine, — spuse Dragoș, abia intrând în casă.
Victor, tatăl lui, se opri pentru o clipă, apoi spuse calm:
— Atunci căsătorește-te.
— Ce spui? Sunt prea tânăr. Nu e momentul pentru familie, mai ales că n-am umblat prea mult împreună…
— Serios? — pufni tatăl cu amărăciune. — Deci să alergi după fete erai bărbat, dar când vine vorba să răspunzi pentru fapte, te-ai făcut copil. Foarte bine. Și, fără să mai adauge nimic, o strigă pe soția lui cu glas tare: — Maria! Vino puțin!
Maria intră în bucătărie, ștergându-și mâinile în șorț:
— Ce s-a întâmplat?
— Ascultă. Fiul nostru a făcut un copil și nu vrea să se însore. Lăcrămioara, fata vecinilor. E însărcinată cu el. Iar el se ascunde ca un șobolan.
Maria nici măcar nu păru surprinsă. Fața i se împietri:
— Și bine face. De ce să aducem în casă pe prima venită? Fetele astea sunt șirete – își găsesc pe cineva cu mai mulți bani, se lasă în ciorap, apoi vin cu „căsătorește-te!”. Și apoi, cine știe, poate nu e nici al lui. Să facă un test. Și în plus, nu are rost să-l presăm pe Dragoș, încă e tânăr. E bărbat, a fost greu să reziste. Dar nu suntem obligați să creștem copiii altora.
Victor oftă adânc și spuse încet:
— Dar dacă chiar e copilul lui?
— Și dacă e? Noi trebuie să ne asumăm? Spune-i să facă analizele, să aflăm totul.
Se întoarse și ieși din încăpere, lăsându-l pe Victor singur cu fiul său.
— Știi, și eu am fost tânăr odată, — începu el. — Am iubit pe altcineva, dar m-am însurat cu mama ta. Nu din dragoste, ci din responsabilitate. Pentru că a fi bărbat nu înseamnă doar pasiune, ci alegere și consecințe. Ea era însărcinată. Nu știam dacă puteam fi cu ea, dar știam sigur – copilul nu are nicio vină. Sângele meu, conștiința mea. Și, Dragoș, deși n-a fost ușor, nu am regretat niciodată că am rămas.
Trei luni au trecut. Testul ADN a confirmat: cu 99,9% probabilitate, Dragoș e tatăl copilului Lăcrămioarei.
— Și ce dacă? — râse Maria când Victor puse hârtia în fața ei. — Da, e tată. Dar asta nu înseamnă că Lăcrămioara va trăi în casa asta. Nu pune piciorul aici! Am zis!
Dragoș stătea, privindu-și mâinile. Se vedea clar pe fața lui: alesese partea mamei. Tăcea, strângea pumnii, dar nu spusese niciun cuvânt.
Victor se ridică încet de la masă:
— Dacă voi doi v-ați hotărât, acum ascultați ce am de spus eu.
Vorbea încet, dar cu o voce care tăia ca un cuțit:
— Cât mai trăiesc, nepotul meu nu va duce lipsă de nimic. Am pământ, voi construi o casă, și el – nepotul meu – va primi tot ce-am strâns. Iar voi doi nu mai aveți parte de nimic de la mine. Refuz să mai iau parte la rușinea asta. Dragoș, de azi înainte nu mai ești fiul meu. Tot ce am va fi al copilului. Nici un ban nu mai primiți.
Maria izbucni:
— Ai înnebunit? Vrei să-l lipsesti pe propriul tău fiu de moștenire?!
Victor nu răspunse. Doar se întoarse și plecă, ignorând țipetele și înjurăturile. Dragoș rămase în picioare, nemaiputând crede ce tocmai auzise. Dar știa bine: dacă Victor a spus, așa va fi.