…un detaliu care l-a făcut să încremenească. Pe mâna micuței, exact în locul unde pielea întâlnește încheietura, se afla o mică pată în formă de stea. Nu era un semn obișnuit, ci unul pe care îl mai văzuse înainte, unul despre care credea că este unic.
Kiril a ieșit din salon fără un cuvânt, lăsând-o pe Zoia confuză și speriată. În zilele următoare, deși venea la spital, refuza să țină copilul în brațe și evita orice discuție despre micuța lor, pe care o numiseră Maria.
— Nu înțeleg ce se întâmplă cu tine, — i-a spus Zoia în cele din urmă, cu lacrimi în ochi. — De ce te porți așa? Este fiica noastră.
— Nu pot să o iau acasă, — a răspuns Kiril, privirea lui rătăcind undeva în depărtare. — Nu sunt pregătit pentru asta.
Angelina Pavlovna, care venise și ea la spital să-și vadă nepoata, a observat schimbarea în comportamentul fiului ei și s-a îngrijorat profund.
— Ce s-a întâmplat, Kiril? — l-a întrebat ea când au rămas singuri pe holul spitalului. — Ai fost atât de fericit când ai aflat că vei fi tată…
Kiril a ezitat, apoi și-a întors privirea către mama sa.
— Ai observat semnul de pe mâna Mariei?
— Da, un mic semn din naștere. Este adorabil, ca o stea.
— Nu este doar un semn, mamă. Este exact același semn pe care îl avea tatăl meu.
Angelina Pavlovna a pășit înapoi, sprijinindu-se de perete. Chipul ei s-a albit brusc.
— Cum este posibil? — a șoptit ea.
— Asta mă întreb și eu, — a răspuns Kiril cu amărăciune. — Semnul tatei era unic, toți medicii spuneau asta. Și acum, propria mea fiică se naște cu același semn? Cum să nu mă întreb…
— Ce să te întrebi? — vocea Angelinei devenise subit tăioasă. — Că Zoia te-a înșelat? Cu cine, Kiril? Cu tatăl tău, care a murit acum zece ani?
Kiril a privit-o, surprins de tonul dur, neobișnuit pentru mama sa.
— Nu știu ce să cred, mamă. Știu doar că acest semn m-a făcut să-mi pierd mințile.
— Atunci e timpul să le regăsești, — i-a spus ea, trăgându-l de braț. — Vino cu mine.
L-a condus prin spital până în parcarea din spate, unde mașina ei veche era parcată sub un copac, la umbră. Fără nicio explicație, Angelina a deschis portbagajul și a scos o cutie veche, prăfuită, pe care Kiril nu o mai văzuse niciodată.
— Ce este asta? — a întrebat el nedumerit.
— Ceva ce trebuia să-ți arăt demult.
S-au așezat pe o bancă din apropiere, iar Angelina a deschis cutia cu mâini tremurânde. Înăuntru se aflau fotografii vechi, scrisori îngălbenite și un mic carnețel cu coperți de piele.
— Tatăl tău, Victor, nu a fost primul meu soț, — a început ea, vocea ei abia auzindu-se. — Când eram tânără, foarte tânără, am fost căsătorită pentru scurt timp cu un bărbat pe nume Alexandru. Eram amândoi studenți, ne-am îndrăgostit nebunește și ne-am căsătorit în secret, împotriva voinței părinților lui.
Kiril o privea cu ochii măriți de uimire. Niciodată nu auzise despre această parte a vieții mamei sale.
— Ce s-a întâmplat cu el?
Angelina a scos o fotografie veche din cutie, înfățișând un tânăr frumos, cu păr închis la culoare și ochi luminoși, care zâmbea către aparatul de fotografiat. Pe spatele fotografiei scria simplu: „Alexandru, 1975”.
— A murit într-un accident, la doar câteva luni după nuntă. Familia lui nu m-a acceptat niciodată și, după moartea lui, m-au dat afară din viața lor. Eram însărcinată când s-a întâmplat.
Kiril simți cum întreaga lume se rotește în jurul său. Înțelegea încotro se îndrepta această poveste, dar nu putea să o accepte.
— Vrei să spui că tata… Victor nu era tatăl meu biologic?
Angelina a încuviințat încet din cap.
— L-am întâlnit pe Victor când erai de doar câteva luni. Te-a iubit din prima clipă, ca și cum ai fi fost al lui. Ne-am căsătorit când aveai un an și nimeni nu a știut vreodată adevărul. Nici măcar tu.
Cu mâini tremurânde, Angelina a întors fotografia lui Alexandru și a arătat spre încheietura mâinii sale, vizibilă în imagine. Acolo, exact în același loc unde Maria avea acum semnul ei, se vedea clar o mică pată în formă de stea.
— Este un semn de familie, — a explicat ea. — Alexandru mi-a spus că toți bărbații din familia lui s-au născut cu el. Se pare că poate sări generații, sau poate apărea și la femei. Nu am crezut că vei avea nevoie să știi vreodată asta.
Kiril a privit fotografia, apoi și-a privit propria mână, unde nu exista niciun semn asemănător.
— De ce nu mi-ai spus niciodată?
— Victor te-a iubit atât de mult, Kiril. El a fost tatăl tău în toate sensurile care contează cu adevărat. Când a murit, am decis că nu era nevoie să complic lucrurile cu adevăruri care nu mai aveau nici o importanță practică.
— Dar acum are importanță, — a șoptit Kiril, realizând magnitudinea greșelii sale, a suspiciunilor nefondate.
— Da, acum are. Pentru că micuța Maria are sângele străbunicului ei, nu al vreunui amant imaginar al Zoiei tale. Acest semn nu este o dovadă de infidelitate, ci una de continuitate, de familie.
Kiril și-a acoperit fața cu mâinile, simțind cum ochii i se umplu de lacrimi.
— Doamne, ce am făcut? Cum o să-i explic Zoiei?
Angelina l-a cuprins cu brațul, așa cum făcea când era mic și se lovea.
— Îi vei spune adevărul. Iar apoi ne vom reîntoarce în salonul ei, o vei lua pe Maria în brațe și vei fi tatăl de care are nevoie.
Când Kiril a intrat din nou în salon, Zoia stătea în pat, cu ochii încă roșii de la plâns. Maria dormea liniștită în pătuțul de lângă ea.
— Îmi pare rău, — a spus el simplu, apropiindu-se. — Am fost un idiot.
— Ce s-a întâmplat, Kiril? — a întrebat Zoia, confuzia și durerea încă vizibile pe chipul ei. — De ce te-ai purtat așa?
Cu grijă, Kiril a ridicat-o pe micuța Maria din pătuț, observând cum semnul în formă de stea strălucea subtil pe pielea ei delicată. Pentru prima dată, l-a privit nu cu suspiciune, ci cu recunoștință și admirație.
— Povestea este lungă și complicată, — a spus el, așezându-se pe marginea patului, cu fiica sa în brațe. — Dar vreau să o auzi, pentru că este povestea familiei noastre. A Mariei, a mea, și a unui bunic pe care nu l-am cunoscut niciodată.
În timp ce vorbea, simțea cum o povară imensă se ridica de pe umerii săi. Maria a deschis ochii, privind către tatăl ei cu aceeași curiozitate nevinovată cu care, probabil, Alexandru privise lumea cu decenii în urmă.
Angelina stătea în pragul salonului, privind familia reunită. Într-un fel straniu, cercul se închisese. Secretul pe care îl păstrase atâta timp devenise nu o sursă de durere, ci una de vindecare și de legătură între generații.
— Bine ai venit în familia noastră, Maria, — a șoptit Kiril, sărutând fruntea fiicei sale. — Te-am așteptat mai mult decât îți poți imagina.
Iar micuța stea de pe încheietura ei părea să strălucească în lumina după-amiezii, ca un far al continuității și al iubirii care transcende generațiile, secretele și chiar moartea însăși.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.