DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
Era o seară obișnuită din timpul săptămânii — metroul vuia, dormita și ducea oamenii obosiți spre casă, de-a lungul traseului. Eu stăteam lângă fereastră.
La următoarea stație, ușile s-au deschis și în vagon a intrat un băiat de vreo zece ani. Arăta de parcă ar fi fugit de la școală — părul ciufulit, pantaloni scurți șifonați, și în mână un adidaș ponosit. Dar cel mai important: era desculț. Pe un picior avea doar un ciorap subțire, în dungi. S-a așezat pe un loc liber între doi pasageri și încerca să nu atragă atenția.
Oamenii din jur l-au observat oricum. Unii s-au întors brusc spre telefonul lor, alții l-au privit evaluativ și apoi au părut brusc adânciți în gânduri. Dar bărbatul care stătea în dreapta băiatului părea diferit. Era îmbrăcat în haine de lucru — blugi pătați cu vopsea, geacă groasă, bocanci grei. Privirea lui se oprea din când în când pe picioarele goale ale băiatului, apoi pe geanta de la picioarele lui. Se vedea că se gândește la ceva.
Au trecut două stații. Apoi încă una. La a patra, s-a aplecat brusc în față, și-a curățat gâtul — nu tare, dar suficient încât toți să tresară — și a spus ceva care i-a șocat pe toți:
„Ascultă. Tocmai am cumpărat niște adidași pentru fiul meu. Dar cred că se va descurca. Mai are o pereche, încă bună. Iar tu, se pare, ai mai mare nevoie.”
Din geantă a scos o cutie. A deschis capacul. Înăuntru — adidași albaștri, noi, cu etichetele încă pe ei.
Băiatul privea de parcă nu înțelegea. Mai întâi încălțămintea. Apoi bărbatul. Apoi din nou încălțămintea. I-a luat, i-a încercat cu grijă… și i s-au potrivit perfect.
A ridicat capul, o zâmbet stânjenit i-a apărut pe buze. A spus aproape în șoaptă:
„Mulțumesc.”
Bărbatul a ridicat din umeri, ca și cum totul era ceva nesemnificativ:
„Doar dă mai departe. Când vei putea.”
Băiatul a coborât la următoarea stație. Nu mai era gârbovit. Avea adidași noi — și ceva în plus, ceva ce nu se vede, dar care încălzește mai tare decât orice încălțăminte: încrederea în oameni.