Anna a lucrat în casa familiei Niewier de mulți ani. În acea zi, stăpânii plecaseră, iar ea, terminând toate treburile din casă, a decis să se odihnească puțin la fereastră. Deodată, atenția i-a fost atrasă de un băiat care mergea pe lângă gard. Era slab, purta haine rupte și părea foarte obosit.
— Probabil îi este foame, — gândi Anna, simțind compasiune pentru sărmanul copil. Privind la ceas, își dădu seama că stăpânii nu se vor întoarce prea curând și ieși afară.
— Bună, cum te cheamă? — întrebă ea blând, apropiindu-se de băiatul care privea cu atenție strada.
— Marius, — răspunse el, privindu-o cu neîncredere.
— Hai cu mine, — propuse Anna. — Te voi răsplăti cu un colac de mere, — iar băiatul, fără să stea pe gânduri, o urmă. Îi era foarte foame și nu mâncase nimic toată ziua.
În bucătărie, Anna tăie un bucățel mare de prăjitură și puse farfuria în fața băiatului.
— Ce bunătate! — exclamă Marius, mușcând din prăjitură. — Și mama mea făcea prăjituri ca acestea!
— Unde este mama ta? — întrebă cu grijă Anna. Băiatul se opri din mâncat, își lăsă privirea în jos.
— O caut de mult… A dispărut, — spuse el încet.
— Mănâncă, mănâncă, — spuse Anna blând. — Sigur o vei găsi.
În acel moment ușa se deschise — stăpânii se întorceau. Anna tresări, auzind pașii.
— Și cine e la noi? — întrebă Sergiu, mirat, uitându-se în bucătărie. Ochii i s-au mărit când l-a văzut pe băiat.
— Pe cine ai adus, Anna? — întrebă el sever.
— Acest copil își caută mama, îi este foame, așa că am hotărât să-l hrănesc, — răspunse ea calmă, ridicând din umeri.
— Deci acum ajuti pe toți cei care ajung pe stradă? Și pe noi nu ne interesează? — se revolta Sergiu.
Marius plânse, auzind aceste cuvinte.
— Mă voi duce acum, — spuse el, lăsând bucățica de prăjitură neîmpușcată.
Ewa interveni:
— Așteaptă, băiete, — spuse ea blând. — Unde ai pierdut-o pe mama ta?
Ewa a fost întotdeauna mai bună decât soțul ei, și, deși Sergiu o mustra frecvent pentru prea multă blândețe, nu putea schimba natura ei.
— Locuiesc cu bunicul, dar el este rău. Mă tot înjură, — mărturisi Marius, scoțând o fotografie veche din buzunar. — Asta sunt părinții mei, cândva locuiam împreună, — spuse el, dând fotografia stăpânilor.
Ewa luă fotografia și îngheță, recunoscând-o pe fiica lor, Maria.
— Sergiu, asta e fiica noastră! — strigă ea cu voce tremurândă, dându-i fotografia soțului.
Sergiu o privi cu neîncredere și luă fotografia.
— Marius, de unde ai această fotografie? — întrebă el uimit.
— Am găsit-o la bunicul. Pe spate era un adresă, așa că am venit aici. Am crezut că mama ar putea locui aici, — răspunse băiatul, liniștindu-se puțin. — Bunicul spunea că mama m-a părăsit, dar nu îl cred!
— Imposibil! — repeta Ewa, amintindu-și cum fiica lor, Maria, fugise odată cu un bărbat pe nume Pavel. Timp de câțiva ani nu aveau niciun fel de vești despre ea, iar mai târziu a revenit… și în curând a murit într-un accident de mașină, în drum spre casă. Acea zi a devenit coșmarul lor adevărat, după care au rămas doar ei doi.
— Și unde este tatăl tău? — întrebă Sergiu.
— Tatăl nu mai este. A murit acum șase luni, — răspunse Marius, plângând din nou.
Cuplul era șocat. Își găsiseră nepotul! Obosiți de singurătate, au decis să-l păstreze pe băiat la ei.
— Știi, micuțule, te vom duce în camera ta, — spuse Ewa.
— Și mama va veni? — întrebă Marius.
— Mama ta este acum cu tata, — răspunse trist.
Marius palidise.
După un timp, cuplul a rezolvat formalitățile pentru adopție. Bunicul nu s-a opus când a aflat că băiatul va fi adoptat de o familie înstărită.
Anna era fericită. Datorită acelei zile în care întâlnise băiatul, stăpânii își recăpătaseră fericirea. Cu timpul, Marius nu mai era un sărman orfan. Ajunsese un băiat bine îmbrăcat, cu maniere bune și o familie iubitoare.