Găsindu-le pe cele două fetițe gemene în mijlocul pustietății, Ivan le-a luat cu el și le-a lăsat acasă cu soția lui, care era paralizată, iar el a plecat mai departe. Dar când s-a întors dimineața devreme… A RĂMAS FĂRĂ CUVINTE… 
Ivan iubea tare mult natura. Nu putea trece nepăsător pe lângă mizerie fără să o strângă. Era deja august, începea să se întunece devreme, iar nopțile erau tot mai reci. De cum soarele se ascundea după vârful copacilor, aerul devenea rece și umed.
Se uită Ivan — iarăși plin de ambalaje, sticle de plastic și alte resturi lângă gard.
„Dar ce oameni sunt ăștia? Le e greu să le ducă până la tomberon? De ce le lasă aici?”
Se apropie Ivan, se uită mai bine — probabil că ziua trecuseră niște câini și-au împrăștiat toate ambalajele dulci prin zonă. Scoase o pungă din buzunar, avea mereu una la el, pentru orice eventualitate.
Se apucă să strângă. A adunat grămăjoarele de gunoaie și a început să caute și prin jur. Dar parcă tot pădurea era plină.
Nici nu și-a dat seama cum a ajuns tot mai adânc printre tufișuri. Deja se însera. Și dintr-odată aude… cineva plângea.
Un copil, poate?
Se uită în jur — și surpriză: pe un trunchi de copac căzut stăteau două fetițe, strânse una-ntr-alta, tremurând de frig.
Erau doar în niște rochițe subțiri, cu bretele. Plângeau.
Ivan s-a apropiat, s-a uitat mai atent — gemene. Ca două picături de apă.
„Poate că s-au dus după zmeură pe furiș și s-au rătăcit”, gândi el.
Și-a dat jos pelerina și le-a învelit pe fetițe.
— V-ați pierdut, așa-i? întreabă Ivan. Ele dau din cap că da.
— Eu sunt moș Ivan, nu vă fie frică. Am fost pădurar pe aici mai demult.
— Haideți la mine, stau aproape, după moară, le zise el.
Fetițele au coborât de pe trunchi, și-au șters lacrimile cu pumnișorii și au dat din cap că vin.
Au ieșit la drum, au ocolit moara și iată casa lui Ivan, ultima din sat. Au intrat înăuntru. Ivan le-a pus la masă și le-a turnat ceai fierbinte.
Se gândi: „Le las la mine până una-alta, mă duc să mai termin niște treburi…”
— Hai să ne uităm la mătușa, zise una dintre surori.
— Dar n-a zis nenea Ivan că nu e voie? răspunse cealaltă.
— Doar ne uităm cu un ochi, nu atingem nimic, promitem, spuse prima.
— Bine, doar un pic, zise cealaltă. Așa fac gemenii de obicei.
Una propune, cealaltă acceptă. Așa era și cu Arina și Marina. Marina era liniștită, cuminte.
Dar Arina… Arina mereu căuta aventuri și nu doar pentru ea.
Fetițele au deschis ușa încetișor, și-au strecurat capul în cameră. Pe pat zăcea o femeie…
Când s-a întors dimineața, Ivan A ÎNGHEȚAT DE SPERIETURĂ…
Continuarea o găsești în primul comentariu sub poză 