Lună: decembrie 2025

Când am intrat înapoi în apartament, am închis ușa încet. Prea încet. De parcă orice zgomot putea să-mi rupă concentrarea. M-am așezat la masă și

Lucia s-a întors speriată. În spatele lor stătea un bărbat înalt, trecut de cincizeci de ani, îmbrăcat simplu, dar cu o prezență care nu lăsa

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași

N-am terminat bine fraza că Elena a început să râdă. – Mamă, te rog eu, nu mai trăi pentru ce-o să zică lumea. Lumea tot

Sofia a ridicat privirea din telefon și a lăsat liniștea să se așeze. Opt minute. Atât îi mai rămăsese. Nu pentru a se justifica. Nu

Cifrele de pe hârtie nu aveau niciun sens. M-am uitat din nou. Și din nou. Mi-am frecat ochii, crezând că vederea îmi joacă feste. Nu

Nelu a rămas nemișcat câteva secunde. Nu pentru că ar fi fost surprins. Nu pentru că ar fi fost rănit pentru prima dată. Ci pentru

Nimeni nu a mai scos un sunet. Paharele au rămas suspendate în aer. Cineva a tușit nervos. Mama a clipit des, de parcă nu înțelesese

Daniel a tras scaunul cu un scârțâit scurt și s-a așezat. Încerca să pară calm, dar genunchii îi tremurau ușor sub masă. L-am privit fără