Andrei a făcut câțiva pași mari spre ei, cu maxilarul încleștat și costumul de câteva mii de lei ud deja de stropii care săreau din baltă. Copiii s-au oprit brusc. Gemenii au înghețat cu mâinile ridicate, iar Ana și-a strâns buzele, de parcă ar fi așteptat să țipe.
Irina s-a ridicat încet, fără să-și șteargă noroiul de pe genunchi. Avea în privire o liniște ciudată, una care l-a enervat și mai tare.
— Ce se întâmplă aici? a întrebat el, încercând să-și țină vocea sub control.
Irina a inspirat adânc.
— Se joacă, domnule Bădescu. Atât.
Tonul ei simplu l-a iritat. Părea prea calmă. Prea sigură pe ea.
— Așa arată „joaca” pentru dumneata? Uite-te la ei! Sunt plini de noroi! Uitați cum arată tot gazonul!
— Da, sunt plini de noroi, a spus ea. Dar sunt fericiți.
Copiii au clipit des, uitându-se când la tatăl lor, când la bonă. Andrei a simțit cum ceva se strânge în piept, dar mânia i-a acoperit orice urmă de îndoială.
— Ați fost angajată acum o săptămână. Și deja îmi găsesc copiii în halul ăsta? Știți ce? Să vă pregătiți lucrurile. Sunteți concediată.
Ana a dus mâna la gură, iar gemenii au început să se foiască neliniștiți. Irina însă nu s-a mișcat. Nu a plâns, nu s-a rugat, nu s-a scuzat. S-a uitat la el de parcă l-ar fi privit printr-un geam aburit.
— Dacă asta decideți, în regulă, a spus ea. Dar înainte să plec… vreau să vedeți ceva.
A scos din buzunar un carnețel mic, cu coperți albastre, murdărit de noroi. L-a ținut în palmă, fără să i-l dea.
— Ce e asta? a întrebat Andrei, nervos.
— Asta e ce am observat despre copiii dumneavoastră în ultima săptămână.
A deschis la o pagină. Litere mici, scrise cu grijă.
„Ana nu râde aproape deloc când este în casă. Râde doar afară.”
A întors pagina.
„Gemenii se sperie dacă ridic vocea. Cred că asocierea vine dinainte.”
Andrei a simțit o înțepătură, dar și-a înăbușit reacția.
— Ce încearcă să spună asta?
Irina a închis ușor caietul.
— Că nu se simt liberi. Că sunt cuminți… prea cuminți. Copiii sănătoși se murdăresc. Asta e copilăria. Dar ei… se tem mereu că greșesc. Că supără pe cineva. Că strică ceva.
În spatele lui, Andrei a auzit o suflare tremurată. Ana își ținea fratele de mână. Gemenii aveau ochii umezi.
Irina a continuat:
— Astăzi nu s-au mai temut. Astăzi au fost doar copii.
Liniștea care a urmat a fost grea, densă, de parcă noroiul de pe jos se ridica în aer.
Andrei simțea cum ceva vechi, bine îngropat, se întoarce. O curte imensă, un tată plecat tot timpul, o mamă care își trecea unghiile peste fața de masă când el se murdărea. „La noi nu se face mizerie.” Aceeași propoziție. Tot timpul.
A privit în jos. Pantofii lui scumpi erau pătați. Costumul, la fel. Îi venea să țipe. Dar ceva în el s-a rupt.
— De ce nu mi-au spus? a șoptit.
Irina s-a uitat la copii.
— Pentru că vă iubesc. Și pentru că nu vor să vă supere.
Ana a făcut un pas înainte.
— Tati… noi nu voiam să stricăm nimic…
Gemenii au dat din cap, cu buzele tremurând.
Atunci Andrei a simțit că-l înțeapă ochii. A clipit de câteva ori, dar nodul din gât nu dispărea.
Și-a scos sacoul cu o mișcare bruscă, apoi l-a aruncat pe iarba udă. Copiii au tresărit. Irina a făcut un pas instinctiv, ca să-i apere.
Dar Andrei s-a aplecat, și-a băgat mâna în baltă și a aruncat o ploaie de noroi direct spre gemeni.
Copiii au izbucnit în hohote. Ana a rămas cu gura căscată, iar apoi a început să râdă și ea. Irina și-a dus mâna la inimă, surprinsă.
— Cred… că tocmai mi-am murdărit cei mai scumpi pantofi, a spus el, încercând să-și țină echilibrul în baltă.
Ana i-a sărit în brațe. Gemenii l-au îmbrățișat pe picioare. Andrei i-a cuprins strâns, simțind cum se rupe în sfârșit zidul rece dintre ei.
Irina a zâmbit, și în colțul ochilor ei a apărut o lumină caldă.
— Așa arată copilăria, domnule Bădescu.
Andrei a dat din cap.
— Așa arată… familia. Și vă rog… nu plecați nicăieri. Cred că avem cu toții de învățat câte ceva.
Vântul a adus din nou mirosul de pământ ud. Copiii râdeau. Noroiul sărea. Și pentru prima oară în mult timp, curtea mare de la Brașov nu mai era o scenă tăcută.
Era acasă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.