Ceva din privirea băiatului a tulburat-o pe însoțitoare: era plină de neliniște și de un strigăt mut de ajutor.
Mai târziu, când bărbatul s-a ridicat și s-a îndreptat spre toaletă, băiatul a repetat același gest. Dar de data aceasta – cu disperare. Ochii lui erau plini de teamă.
Ana s-a oprit. Cunoștea acel semn. Urmase cursuri despre codurile gestuale pe care le pot folosi copiii aflați în pericol. Acesta era un semn de cerere de ajutor.
Fără să dea de bănuit, s-a apropiat de el și, zâmbind, i-a întins un pahar cu suc de mere.
— Este preferatul tău, nu-i așa?
Băiatul a dat din cap afirmativ, luând paharul cu mâinile tremurânde. A privit din nou în jur – de parcă se temea că bărbatul se va întoarce.
Când bărbatul a revenit, i-a aruncat Anei o privire scrutătoare. Fruntea îi era transpirată, deși aerul condiționat din cabină funcționa perfect. S-a așezat și și-a fixat imediat privirea pe copil, apoi pe telefon.
Ana a simțit cum i se accelerează pulsul.
Fără să atragă atenția, a transmis o notiță piloților printr-o colegă: „Posibilă răpire. Rândul 3A. Copilul transmite semnal de ajutor. Bărbatul – comportament suspect. Solicitare aterizare de urgență și prezența poliției în aeroport.”
Zece minute mai târziu, căpitanul a anunțat: „Din cauza unei defecțiuni tehnice, suntem nevoiți să efectuăm o aterizare neplanificată în Sibiu.”
Bărbatul a devenit vizibil neliniștit. A cerut din nou să meargă la toaletă. Dar pe culoar îl așteptau deja doi agenți de securitate, anunțați în prealabil de echipaj.
Când l-au escortat afară, acesta striga:
— Nu înțelegeți! Este fiul meu! Am actele la mine!
Însă actele s-au dovedit a fi false.
Jos, băiatul era așteptat de polițiști și de un reprezentant al direcției pentru protecția copilului. Când l-au întrebat cu grijă dacă îl cunoaște pe acel bărbat, copilul a dat din cap că nu și a izbucnit în lacrimi.
Mai târziu s-a aflat că fusese răpit cu câteva săptămâni în urmă dintr-o altă țară. Era căutat de Interpol și de autoritățile locale, dar nimeni nu se aștepta să fie găsit în zbor.
Ana stătea în ușa avionului, privind cum băiatul era condus spre un loc sigur. El s-a întors, i-a întâlnit privirea — și de data aceasta doar a ridicat mâna și a zâmbit.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.