S-A APLECAT ASUPRA SOȚIEI SALE PE PATUL DE SPITAL ȘI I-A ȘOPTIT UN SECRET DUREROS… FĂRĂ SĂ ȘTIE CĂ CINEVA ASCULTA TOTUL DE SUB PAT
Cyril vizitase spitalul de nenumărate ori, iar fiecare drum îl lăsa cu același amestec de oboseală și iritare.
Alegea mereu scările în locul liftului — nu pentru mișcare, ci ca să evite privirile compătimitoare și conversațiile forțate.
În acea zi, ținea în mână un buchet mic de trandafiri albi. Larissa, soția lui, era în comă de săptămâni bune și nu mai putea simți sau vedea nimic. Dar florile arătau bine — pentru medici, pentru familie. Aplica imaginea soțului devotat.
În fiecare zi, prezența Larissei în viață îi golea conturile. Aparatura, medicamentele, îngrijirea continuă — cheltuieli pe care Cyril nu mai voia să le suporte.
Toți ceilalți încă se agățau de speranță.
Toți, mai puțin el.
Dacă Larissa… n-ar mai fi? Apartamentul ei, averea, afacerile — totul ar fi al lui. Gândul îi aducea un amestec ciudat de vinovăție și ușurare.
Când a intrat în salon, s-a aplecat spre trupul inert al soției:
— „Larissa,” a șoptit. „Niciodată nu te-am iubit cu adevărat — nu așa cum ai crezut.”
Vocea îi tremura.
— „Boala asta m-a secătuit. Dacă ai pleca pur și simplu… totul ar fi mai simplu.”
Ce nu știa Cyril era că cineva se ascundea sub pat.
Mirabel, o voluntară a spitalului, se ascunsese acolo ca să-l evite. Dar acum auzise tot.
Mai târziu, Cyril și-a reluat rolul de soț grijuliu când a sosit Harland, tatăl Larissei. Bărbatul, slăbit de griji, l-a întrebat dacă sunt vești bune.
Cyril a răspuns cu un zâmbet fals, ascunzând adevărul.
Dar Harland l-a privit o secundă prea mult. Sămânța suspiciunii fusese plantată.
Mirabel, tulburată de ce auzise, nu știa ce să facă. Să spună însemna să-și riște locul. Dar să tacă… putea însemna s-o piardă pe Larissa.
Până la urmă, i-a spus lui Harland:
— „A zis că i-ar fi mai bine dacă ea ar muri.”
Harland a pălit. Dar a dat din cap.
— „Am avut bănuieli de ceva vreme.”
A doua zi, Harland a pus în aplicare un plan: cineva de încredere avea să fie prezent permanent în salonul fiicei sale.
Când Cyril s-a întors, atmosfera era diferită. Mirabel îl urmărea atent, iar Harland părea mereu prin preajmă. Cyril și-a păstrat masca, dar Harland l-a tras deoparte:
— „Dacă te mai apropii de ea cu gânduri rele,” a spus rece, „vei pierde totul.”
Cyril a ignorat avertismentul — până când Larissa a început să se miște. Degetele i s-au agitat, ochii i s-au deschis ușor.
Și atunci, ceva s-a frânt în el.
I-au revenit amintiri: râsul ei, curajul ei, sprijinul necondiționat. O undă de rușine l-a cuprins.
Pe măsură ce Larissa își revenea, Cyril i-a șoptit o scuză, cu lacrimi curgându-i pe față.
Au trecut zile, apoi săptămâni. Larissa se întărea. Cyril a rămas lângă ea — nu din obligație, ci pentru că voia sincer să fie acolo.
Harland și Mirabel au continuat să-l vegheze, dar au început să observe o schimbare reală.
Când Larissa a fost externată, l-a privit și i-a spus:
— „Ai rămas. Mulțumesc.”
Cyril, cu vocea gâtuită de emoție, a răspuns:
— „Îmi pare rău că mi-a luat atât să văd ce contează cu adevărat.”
Nimeni nu știa ce va urma. Dar între ei, în locul amărăciunii, s-a născut ceva fragil, dar sincer:
O nouă șansă.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.