„Am venit după bani!”
Se auzi din nou soneria. Era deja a doua oară în seara aia. Lera tocmai își pregătise locul de dormit în sufragerie și se pregătea să se bage în pat. Dar când deschise ușa…
— Am venit după bani, — anunță mama lui Costi, privindu-o de sus.
— Ce bani? — întrebă Lera, buimacă, cu voce joasă.
— Cum adică ce bani? Cei pe care vi i-am dat la nuntă. Ați primit destui, așa că dă-i înapoi, e datorie, — zise femeia tăios, trecând pe lângă noră de parcă era o mobilă.
În spatele ei apăru și soțul femeii, tatăl lui Costi, la fel de morocănos.
Fără să mai scoată un cuvânt, soacra intră în dormitor. De acolo ieși Costi, ținând în mână o punguță cu bani.
— Am strâns tot ce am avut. Cred că ajunge, — zise el și i-i întinse mamei sale.
Lera încremeni. Ochii i se umplură de lacrimi. Nici nu știa de unde să înceapă. Simțea că ceva se rupe în ea.
— Cum e posibil așa ceva? — șopti. — Și părinții mei au contribuit la nuntă. O nuntă nu e o investiție. Ați dat bani de bunăvoie, nu pe datorie.
Mama lui Costi ridică din sprâncene.
— Nu vorbi prostii. Când dai bani la nuntă, te aștepți să-i primești înapoi când vine rândul tău.
— Atunci poate veniți și după sarmalele pe care le-ați mâncat! — sări Lera, deja tremurând de furie. — Sau după muzica pe care ați dansat. Sau după flori! Să vi le dăm înapoi, uscate?
Tăcere.
— Vreți banii? Luați-i. Dar luați-l și pe fiul vostru cu voi! — continuă ea, vocea crescând pe măsură ce vorbele îi ieșeau cu greu din gât. — Eu nu trăiesc cu un bărbat care se lasă condus de mămica. Dacă pentru el familia înseamnă ce vrea mama, atunci să stea cu mama.
Costi se uită jenat în podea. Lera îl privi o ultimă dată — și nu mai era durere în ochii ei. Era hotărâre.
— Eu n-am nevoie de bani înapoi, nici de oameni care mă tratează ca pe o slugă. Vă doresc o seară frumoasă, — adăugă ea, deschizând ușa larg.
Soacra se uită urât la ea, dar plecă fără să mai scoată un cuvânt. Tatăl lui Costi, rușinat, încuviință din cap. Costi rămase pe loc, dar Lera nu mai avea ochi pentru el.
— Și dacă vrei să ne mai continuăm viața împreună, începi prin a-ți găsi curajul. Altfel, du-te cu ei.
După ce ușa s-a închis, Lera s-a așezat din nou în patul improvizat din sufragerie. Nu mai avea lacrimi. Nu mai avea frică. Avea doar liniște. În sfârșit.