Am rămas câteva secunde fără să pot spune nimic. Doar îi priveam. Doi oameni care își trăiseră viața muncind, crescând copii, făcând sacrificii, ajunseseră abandonați
Am rămas câteva secunde fără să pot spune nimic. Doar îi priveam. Doi oameni care își trăiseră viața muncind, crescând copii, făcând sacrificii, ajunseseră abandonați
M-am ridicat încet. Simțeam cum îmi bate inima în gât. Nu de frică. De claritate. O liniște grea s-a lăsat peste sufrageria mare, cu baloane
— Pentru că… nu mai aveam loc, a spus ea încet, fără să-l privească. Casa e mică. Și… mama ta ne aduce numai ghinion. Ion
Elisa a rămas câteva clipe în prag, cu mâna pe tocul ușii. Nu era locul promis. Era un loc care supraviețuise. Și atât. A intrat
Sala a rămas suspendată într-o liniște ciudată. Fetița și-a strâns mai bine coșulețul, apoi a făcut un pas mic înainte. — Sunteți sigur? a întrebat
Maria a simțit cum îi fierbe sângele. Nu s-a gândit. A intrat în cameră. „Doamnă… copiii plâng”, a spus încet, cu vocea tremurată, dar fermă.
…El era notarul din orașul vecin. Vocea lui era calmă, aproape prea calmă pentru ce urma să-mi spună. Mi-a cerut să mă așez. Am simțit
…pachete ordonate cu grijă, legate cu sfoară subțire și învelite în ziar. Pentru o clipă, nimeni n-a spus nimic. Agentul a clipit de câteva ori,
Mihai a închis încet fermoarul genții, cu mâinile ușor tremurânde. Imaginea din medalion îi rămăsese lipită de minte. Bărbatul din fotografie semăna izbitor cu tatăl