— Câte zile n-ai mâncat, băiete? a întrebat el cu o voce ciudat de blândă, care l-a surprins până și pe el. Copilul s-a oprit
— Câte zile n-ai mâncat, băiete? a întrebat el cu o voce ciudat de blândă, care l-a surprins până și pe el. Copilul s-a oprit
Când am urcat la etaj, inima îmi bătea atât de tare încât simțeam că o aud în urechi. Sofia stătea pe pat, ținându-și ursulețul la
Doamna Popescu oftă și privi spre fetiță, apoi spre ceasul mare de pe perete. Se făcuse aproape șase seara. Curtea școlii era goală, iar soarele
M-am uitat la el fără să zic nimic preț de câteva secunde. Vântul bătea ușor dinspre lac și aducea miros de apă și de pin.
A doua zi dimineață m-am trezit înainte de zori. Nu era frica care mă ținea trează, era o furie rece, calculată. Am pregătit totul ca
…de fotografia proaspătă prinsă în ramă sub sticla curățată recent. Nu era o femeie necunoscută, așa cum mă așteptam. Era eu. Chipul meu, zâmbind, în
Când Paloma a coborât cu fetița, bucătăria era pustie. Pe masă, doar o cană de cafea rămasă de dimineață și niște farfurii nespălate. A deschis
…un gol în stomac, ca o presimțire rea. Dar, așa cum făcea mereu, și-a ascuns teama în spatele unui zâmbet batjocoritor. — Ce te uiți
— Bună seara, doamnă Andrei, a spus bărbatul în costum, cu o voce calmă, dar fermă. Mama a clipit, surprinsă. Nimeni nu-i spusese „doamnă Andrei”