Am rămas nemișcat câteva secunde, cu telefonul lipit de ureche, fără să respir. „Cine ești?” am reușit să spun, cu vocea tremurândă. „Nu contează cine
Am rămas nemișcat câteva secunde, cu telefonul lipit de ureche, fără să respir. „Cine ești?” am reușit să spun, cu vocea tremurândă. „Nu contează cine
Portiera din spate s-a deschis încet, iar din mașină a coborât un bărbat înalt, îmbrăcat simplu, dar îngrijit. Avea o privire serioasă, de om obișnuit
„Nu contează ce scrie acolo.” Vocea mi-a tremurat puțin, dar nu m-am oprit. „Pentru mine, tata e omul care m-a crescut. Care m-a ținut în
Dar n-a mai apucat să controleze povestea, cum făcuse toată viața. „Eu spun,” am zis, ridicând telefonul. „Am totul înregistrat.” Polițistul s-a întors spre mine.
În momentul în care a desfăcut geanta, liniștea din cameră devenise apăsătoare. Se auzea doar fermoarul. Lent. Prea lent. Loredana evita să mă privească. Își
Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. M-am uitat la fotografie cu inima bătând nebunește. Era o poză veche, îngălbenită, cu marginile tocite.
… A fugit desculță prin curtea mare, fără să se uite înapoi. Inima îi bătea atât de tare încât simțea că o să-i spargă pieptul.
Ion mi-a răspuns după mai puțin de un minut. „Vin.” Atât. Nu aveam nevoie de mai mult. Bunicul ne crescuse altfel decât restul satului. Ne
Recepția mirosea a parfum ieftin amestecat cu detergent proaspăt. Pașii lui răsunau în marmură, fiecare ecou parcă îi bătea direct în piept. „Sunt la etajul