Calatorinromania

Valentina nu a vorbit imediat. A intrat în apartamentul mic de la marginea Ploieștiului ca o umbră și s-a așezat pe pat fără să-și dea

Primul care a ieșit din întuneric a fost un bărbat cu părul complet alb. Mergea greu. Foarte greu. De parcă uitase cum se merge pe

M-am așezat încet pe scaunul din bucătărie. Parcă nu-mi mai simțeam picioarele. Mesajul era lung. Îl reciteam și tot nu-mi venea să cred. Sora lui

Rodica s-a uitat când la mine, când la agenții de securitate. Nu înțelegea. „Ce judecător?” a întrebat confuză. Daniel a înghițit în sec. „Doamna Ana

Isabella s-a ridicat greu de pe jos, cu palmele tremurând. Nu mai simțea frigul, nici rușinea, nici privirile vecinilor adunați la porți. Tot ce simțea

Am rămas în mașină aproape douăzeci de minute, cu scrisoarea pe genunchi și ploaia bătând încet în parbriz. Bunicul meu. Cuvântul ăsta îmi suna străin

Afară stătea un bărbat în vârstă, ținând o oală cu tocăniță. Avea postura dreaptă a unui fost militar. — Mircea Mureșan, s-a prezentat el. Colonel

Primul lucru pe care l-am văzut a fost o umbrelă neagră. Apoi o femeie în vârstă a coborât calm din SUV, de parcă furtuna nici

Maria stătea în prag, cu mâinile tremurând pe șorțul vechi, incapabilă să înțeleagă ce vedea. Satul întreg ieșise la porți. Unii se uitau printre garduri,