Tereza îl urmărea cu ochii aceia calzi ai unei femei care a văzut multe la viața ei. Nu spunea nimic, dar privirea ei îi dădea lui Dinu un fel de curaj pe care nu-l primise niciodată de la un adult.
În atelier se lăsase o liniște ciudată. Câteva scule rămăseseră împrăștiate pe mese, aerul mirosea a ulei ars, iar neonul pâlpâia într-un mod care îi amintea lui Dinu de serile târzii în care învăța din broșurile găsite la gunoi.
A doua zi, când a venit din nou, și-a dat seama că avea ochii umflați de oboseală. Dar nu conta. Inima îi bătea altfel. Avea o misiune.
A început să lucreze metodic, așa cum citise în manualele străine, dar adaptând totul la ce avea la îndemână. Uneori o șurubelniță nu era potrivită; alteori o cheie lipsea. Se descurca. Tanti Gabi îl învățase că „românul face rost”, iar el învățase devreme să improvizeze.
În a treia zi, unul dintre mecanici s-a apropiat, mai mult intrigat decât batjocoritor.
— Mă, puștiule… tu chiar știi ce faci?
Dinu nu a răspuns. Nu din aroganță, ci din teamă să nu-și piardă firul. Știa că dacă se oprește, dacă lasă o singură emoție să-i strice concentrarea, totul se duce de râpă.
Dar mecanicul a văzut ceva în ochii lui. O siguranță pe care n-o întâlnești la oameni mari, dar uneori o vezi la copii care au apucat să sufere mai devreme decât era normal.
Joi dimineață, când Filip a intrat în atelier, a rămas blocat.
Pe banc, motorul nu mai era o grămadă de fiare. Arăta… complet.
Nu montat definitiv, dar reasamblat, curat, ordonat, ca și cum trecuse prin mâna unui profesionist.
— Cine te-a ajutat? — a întrebat Filip, suspect.
— Nimeni — a răspuns Dinu, fără să ridice privirea de la o garnitură pe care o fixa atent.
Filip a strâns maxilarul. Era clar că nu-i venea să creadă. Dar nici nu putea demonstra contrariul.
În atelier intrase și Tereza. O liniște grea se așezase între ei.
— Lasă-l să termine, Filip — a spus ea calm. — Dacă tot l-ai provocat, ai decența să-l lași să ducă lucrul la capăt.
Filip a ridicat o sprânceană, dar n-a mai zis nimic.
Vineri, motorul era complet montat.
Sâmbătă, dimineața devreme, înainte ca reprezentanța să se deschidă, Dinu a cerut cheia de contact.
Nimeni nu i-a răspuns. A fost nevoie ca Tereza să se ridice în picioare, să-i întindă cheia și să spună:
— Dacă ai ajuns până aici, meriți să vezi cu ochii tăi ce-ai făcut.
Dinu a urcat în mașină cu mâinile tremurând. A inspirat adânc, apoi a apăsat butonul de pornire.
Motorul a prins viață într-un sunet perfect lin.
Nu un huruit.
Nu o vibrație.
Nimic neregulat.
Doar o pornire impecabilă.
Mecanicul din spate a scos un „Doamne…” șoptit.
Filip a rămas stană de piatră. Nu putea nici să se bucure, nici să se enerveze. Își dădea seama că făcuse o prostie monumentală.
Tereza a zâmbit larg.
— Băiete… ai un dar de la Dumnezeu.
Dinu a coborât, iar toți ochii erau pe el. Pentru prima dată, nu simțea teamă, nici rușine. Simțea că aparține locului.
Filip a înghițit în sec.
— Ei… se pare că… ai câștigat.
Dar Dinu s-a uitat direct la el și a spus:
— Nu vreau funcția dumneavoastră. Vreau doar o șansă. Un loc de ucenic. Atât.
Pentru o clipă, Filip a părut chiar rușinat.
Tereza s-a apropiat de băiat și i-a pus o mână pe umăr.
— Uneori, Dinu, oamenii mari trebuie să fie învățați de cei mici cum arată valoarea adevărată.
În dimineața aceea, atelierul întreagă a aplaudat.
Iar Dinu, băiatul care căuta manuale la gunoi, și-a câștigat nu doar locul de muncă visat, ci și respectul unei întregi echipe.
Și, mai important, a înțeles că fiecare om are un drum, iar al lui abia începea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.