Câtă durere in suflet ! “De ce mă inculți copile, Mă trimiți în pod să zac? Am muncit doar pentru tine…”Continuarea e sfâșietoare!

Ca poezie sună cuvintele ,versurile triste de mai jos .., in anii ce au trecut unu-i tata i s-a întâmplat asta , de cele întâmplate , tatăl a suferit mult , răceala dintre copil si părinte s-a îndepărtat prea tare sau mai bine spus distanțat de parcă s-au fi certat unul cu altul dar nu a fost asa … Va lăsăm pe voi sa citit oare cum in aceasta poezie care reflectă povestea unu-i om învârstă !

Ți-am trecut copilul meu,
Fiindcă te am doar pe tine,
Totul pe numele tău
Crezând că așa e bine.

Socotind că n-oi trăi
Să împărățesc pământul
Și nici tu nu m-oi sili
Să îmi sap singur…mormântul.

S-au scurs anii dintr-un foc
Și-ai luat mândruța ta
Și acum nu mai am loc
Nici în cămăruța mea.

Fiindcă e lângă grătar,
Eu crap ușa să miros,

Musafirii vin mai rar
Când în prag apare-un moș.

Te-am crescut ca floarea-n glastră
Și tu-mi spui în pod să urc,
C-asta este casa voastră

Și pe jos mai mult vă-ncurc.

Nu mai pot copilul meu,
Lasă-mă în cămăruță

Și mă rog la Dumnezeu
Să mă ia a ta măicuță.

Și dacă pân’ voi pleca
Mă mai îmbăt de miros,

Ușa n-o voi mai crăpa
Să vă supere un moș!

Poezie scrisa de Nicolae Danciu

Urmatoarea poeziee

De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?

Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă.

Atunci eu nu mai rătăceam
Pe-atâtea căi răzleţe,

Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
Un stâlp la bătrâneţe.

M-aş fi-nsurat când isprăveam
Cu slujba la-mpăratul,

Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi…
Cum m-ar cinsti azi satul…

Câţi ai avea azi dumneata
Nepoţi, să-ţi zică: „Moşu…”

Le-ai spune spuză de poveşti…
Cu Împăratul Roşu…
Aşa… vă treceţi, bieţi bătrâni,
Cu rugi la Preacurata,

Şi plânge mama pe ceaslov,
Şi-n barbă plânge tata…

Așteptăm părerile voastre si dacă ți-a plăcut nu uita sa distribui mai departe si cu aceasta ocazie poate acei tineri vor vedea aceasta poveste care multi părinți se confruntă cu asta !

Câtă durere in suflet ! “De ce mă inculți copile, Mă trimiți în pod să zac? Am muncit doar pentru tine…”Continuarea e sfâșietoare!