Am ajuns vineri seara, cu portbagajul plin de mâncare, vin și zâmbete false. El a sărutat ușa casei, nostalgic. „Mi-era dor de locul ăsta”, a spus. Aproape m-am sufocat de ironie.
„Aprinde o lumânare, dragule”, i-am șoptit. A ales exact aceeași — lavandă și miere. Preferata bunicii mele. Și a amantei lui, se pare.
M-am uitat cum se plimbă prin camere ca un turist, de parcă n-ar fi fost acolo recent. A deschis dulapul cu pahare și a exclamat mirat: „Huh, cine a mutat paharele?”
Zâmbeam.
Seara a fost liniștită. Mâncare bună, povești banale. A doua zi dimineață, l-am rugat să mă ajute să curățăm podul. „Am găsit niște cutii vechi, poate sunt amintiri de la bunica.”
A urcat primul. Eu după. I-am arătat cutia mare, veche, acoperită cu o pătură. Înăuntru, însă, nu erau poze de familie.
Erau capturi. Printuri clare de pe camerele video. Fiecare atingere. Fiecare sărut. Fiecare „iubito” spus unei străine în patul bunicii mele.
Le-a luat în mână. A început să le răsfoiască, pierdut.
„Ce-i asta?”, a întrebat, deja știind răspunsul.
„Dovadă”, i-am spus. „Dovadă că știu. Că te-am văzut. Că ți-am oferit timp să recunoști. Dar ai ales să mă minți.”
A tăcut. A clipit. A vrut să spună ceva, dar eu am continuat.
„Și mai e ceva în cutie.”
A dat la o parte restul hârtiilor. Dosarul de divorț. Complet. Semnat. Aveam deja avocatul, aveam deja totul pregătit. Nu mai era nevoie decât de o ultimă semnătură.
„Îl semnezi aici, sau îl semnezi în tribunal. Dar îl semnezi”, am spus. Calm. Cu o liniște rece, învățată de la bunica.
N-a protestat. A luat stiloul. A semnat. A vrut să spună „Îmi pare rău.”
„Nu ești”, i-am tăiat-o. „Îți pare rău că ai fost prins. Dar nu-ți face griji. Am trimis deja imaginile la HR-ul companiei tale. Să vedem dacă și compania acceptă ‘călătorii de afaceri’ în lenjerie.”
Am ieșit din pod prima. L-am lăsat acolo, în întuneric, exact cum mă lăsase și el pe mine ani de zile.
Casa de la lac n-a fost niciodată mai liniștită. Poate pentru că, în sfârșit, era goală de minciuni.
Și poate pentru că, în sfârșit, îi aparținea din nou doar celor care au iubit-o cu adevărat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.