Mama a rămas înmărmurită. Zâmbetul i s-a șters instantaneu, ca și cum i-ar fi fost smuls cu mâna. Tava i-a alunecat din brațe și s-a izbit de podea, împrăștiind mirosul de sarmale în aer.
— Ce… ce vorbești, dragul meu? șopti ea, cu ochii umezi.
Am strâns biletul în pumn și l-am ridicat în fața ei.
— Suzie a plecat. A lăsat asta. Și știi ceva? Te acuză. Spune să te întreb pe tine.
Mama a clipit de mai multe ori, încercând să-și adune cuvintele. Tremura ușor, dar nu spunea nimic. Eu fierbeam înăuntru. În mintea mea răsunau doar întrebările: Ce făcuse? De ce ar fi plecat Suzie, chiar acum, când aveam cel mai mare dar al vieții noastre?
În liniștea grea, se auzeau doar scâncetele ușoare ale gemenelor. M-am întors spre ele, fragile, lipsite de apărare. Inima mi se strângea și mai tare.
— Mamă, acum nu e timp de minciuni. Dacă ai spus sau ai făcut ceva, spune-mi. Am dreptul să știu.
Ea s-a prăbușit pe scaunul de pe verandă, acoperindu-și fața cu palmele. A rămas așa câteva clipe, apoi a șoptit:
— Am vrut doar să te protejez…
M-am înfuriat.
— Să mă protejezi de ce? De femeia pe care o iubesc?
Mama a ridicat privirea spre mine, iar lacrimile îi curgeau pe obraji.
— Suzie mi-a spus lucruri… lucruri despre trecutul ei. A venit la mine, într-o seară, când tu erai la serviciu. Mi-a spus că a făcut greșeli, că a avut datorii uriașe, că cineva încă o caută. Mi-a cerut ajutorul. I-am zis că nu o voi lăsa să-ți strice viața. Că tu meriți liniște, nu scandal.
Am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare.
— Și ce-ai făcut? Ai alungat-o?
Mama și-a mușcat buzele.
— I-am spus că, dacă într-adevăr te iubește, trebuie să plece. Să-ți lase viața curată.
Am rămas fără aer. Am privit dincolo de ea, spre câmpul din spatele casei. Lanurile de porumb se legănau sub vânt, iar cocoșul vecinului cânta. Totul părea atât de normal, atât de românesc, iar viața mea se rupea în bucăți.
— Și tu ai crezut că asta e iubire? am izbucnit. Să-mi smulgi soția din brațe în ziua în care trebuia să ne aducem copiii acasă?
Mama a început să plângă mai tare, dar eu nu mai auzeam nimic. Am intrat în casă, am așezat gemenele în pătuțurile lor și m-am prăbușit lângă ele.
Ochii lor mici, închiși, păreau singura lumină din lumea mea întunecată. Am jurat atunci că nu voi lăsa lucrurile așa. Trebuia să o găsesc pe Suzie. Trebuia să aflu adevărul din gura ei, nu doar prin șoapte și lacrimi.
Zilele următoare au fost un haos. Întrebam vecinii, sunam la prieteni, mergeam până și la gară, crezând că poate luase trenul spre alt oraș. Nimeni nu știa nimic.
Într-o dimineață, când schimbam fetele, am găsit în geanta lui Suzie un bilețel mic, ascuns într-un buzunar interior. Era scris cu aceeași mână ca și cel din spital: „Nu mă căuta. Dacă mă iubești, ai grijă de ele. Dacă mama ta îți va spune adevărul, vei înțelege.”
Atunci am înțeles că povestea nu era doar despre noi doi. Era despre umbrele trecutului ei, despre greșeli și despre o frică pe care eu nu o cunoșteam.
Dar într-o seară, după ce am culcat fetele, am ieșit în curte. Cerul era plin de stele, așa cum numai la sat se vede. Mirosea a iarbă cosită și a pâine scoasă din cuptorul vecinei. În liniștea aceea, am simțit că Suzie e încă a mea. Că dragostea ei nu dispăruse, ci doar fusese ascunsă de teamă.
Am luat o hotărâre. Nu o voi lăsa să trăiască în fugă. Nu o voi lăsa să creadă că singura soluție e să dispară. Aveam o familie, și familia la noi, românii, nu se rupe ușor.
A doua zi, mi-am luat gemenele și am pornit la drum. Nu știam unde o voi găsi, dar știam că voi căuta până la capăt. Pentru că unele iubiri nu se abandonează. Ele se luptă, se strigă, se plâng și, în final, se regăsesc.
Și am știut atunci, cu o siguranță care m-a ars pe dinăuntru: într-o zi, Suzie va reveni. Și atunci, nu vom mai fi doar doi adulți speriați. Vom fi o familie întreagă, unită prin tot ce am pierdut și prin tot ce încă aveam.
Iar când mă gândeam la fetele noastre, dormind liniștite, mi-am promis că nu vor crește niciodată cu golul pe care îl simțeam eu acum. Pentru ele, voi aduce mama înapoi. Pentru ele, voi răzbi prin orice furtună.
Și pentru prima dată de când Suzie plecase, am simțit din nou speranța.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.