Vaccinul pentru diabet a fost prezentat în mod oficial, ceea ce se prevede  soluţie în progresul bolii şi chiar în ceea ce îi priveşte efectele adverse.

Conform cercetătorilor, tratamentul alternativ poate fi folosit atât la copii, cât şi la adulţifără a avea efecte adverse. Aceştia au evidenţiat  deşi imunizarea nu este un remediu, existăîmbunătăţiri notabile la pacienţii care au fost trataţi.

S-a observat, de asemenea,  deşi fiecare pacient este unic şi  progresia bolii depinde de factori diferiţiexistă foarte multe ameliorări în cazul pacienţilor cărora li s-a administrat tratamentul.

Iniţiatorul acestei autohemoterapii, Dr. Jorge Gonzalez Ramirez, a explicat proceduraindicând după ce 5 cm cubi de sânge sunt luaţi de la pacient, aceştia sunt amestecaţi cu 55 de ml de soluţie salina, iar apoi răciţi la temperatura de 5 grade Celsius.

După ce este extras din corp, temperatura sângelui atinge 37 grade, iar atunci când este răcit la5 grade, are loc un şoc termic care reglează erorile metabolice şi genetice. Acest amestec este injectat pacientului, corectând gradat problema. Vaccinul durează 60 de zile, iar tratamentul sedesfăşoară timp de un an.

“Acest vaccin reprezintă mai mult decât un medicament, este o practică medicală. Nou îl privim drept o alternativă, o soluţie de stopare a unor complicaţii degenerative cronice: atacul de inima, pierderea părului, amputarea, cedarea rinichilor sau orbirea, pe lângă multe altele “, a afirmat Jorge Gonzalez.

Pentru a evita complicaţiilepacienţii trebuie  colaboreze cu medicii, întrucât această este o opţiune de tratament, nu un leac de vindecare 100% .

Pe lângă vaccin, pacientul trebuie  îşi continue exerciţiile regulate şi regimul alimentar, pentru a obţine rezultatele cele mai bune şi pentru a evita complicaţiile care survin în urmă acestei boli.

Vaccinul împotriva diabetului a fost lansat și întreaga lumea sărbătorește această vestea. Distribuie mai departe!