Julie Stroyne și Andrew Nixon au avut parte de o experiență inedită, chiar în ziua nunții. Mireasa a salvat viața unei femei chiar după nuntă.

În momentul când mirii au ieșit din hotel, au auzit pe cineva strigând „Știe cineva manevrele de resuscitare? E cineva aici doctor?”, Julie, fiind asistentă, a fugit imediat către femeia inconștientă care zăcea pe o bancă.

Văzând-o, mireasa a aruncat florile și poșeta albă, după care a început manevrele de resuscitare asupra femeii, în timp ce ceilalți se uitau. „M-am concentrat doar pe salvarea vieții femeii”, a declarat Julie, potrivit Today.

CITEȘTE ȘI: A fost abandonată de mire chiar în ziua nunții. Ce a făcut însă mireasa a emoționat o lume întreagă. „Cine s-ar fi așteptat să facă asta, când inima ei era atât de frântă?”

A fost abandonată de mire chiar în ziua nunții. Dar nimeni nu se aștepta la ce avea să facă mireasa. Gestul său a reușit să impresioneze lumea întreagă când i-au aflat povestea.

Cu doar câteva ore înainte de a spune „Da”, Sarah Cummings din SUA a primit o lovitură cumplită. Mirele s-a răzgândit.

Deși avea inima zdrobită și cum totul fusese achitat, mireasa a luat o decizie incredibilă. A vorbit cu organizatorii să schimbe un pic tematica și să vorbească la un centru pentru persoane fără adăpost. Astfel, la recepția pentru care femeia a achitat 30.000 de dolari, au venit 170 de oameni ai străzii.

„Pentru mine a fost devastator, mai ales atunci când a trebuit să sun fiecare invitat în parte să îi spun că totul s-a anulat”, a declarat Sarah, scrie indystar.com.

Tocmai se căsătoriseră, dar mireasa a aruncat florile, și-a rupt rochia și a fugit. Când au văzut ce se întâmplă afară…