Toate rugăciunile adresate multor sfinților, Maicii Domnului și lui Iisus pot face adevărate minuni dacă sunt spuse cu toată inima. La fel de importantă este însă și rugăciunea către îngerul păzitor, de care foarte puține lume știe că există.

Sfinții părinți spun că îngerul nostru păzitor este cel mai bun prieten pe care-l puteam avea vreodată. Atunci când îngerul dumneavoastră va vedea cât îl iubiți, vor face tot ce le stă în putință să vă îndeplinească dorințele, indiferent cât de imposibile par la prima vedere.

Iată mai jos și textul rugăciunii!
“Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pă­ti­mașului meu suflet și al vieții me­le celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Nu da loc dia­volului celui viclean, ca să-mi stă­pânească cu silnicie acest trup mu­ritor. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la ca­lea mân­tuirii. Așa, sfinte îngere al lui Dumne­zeu, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu celui ti­călos, iartă-mi toate cu câte te-am mâhnit în toate zilele vieții mele și orice am greșit în această zi.

Ruga către îngerul păzitor îndeplinește dorințele imposibile!
Razvan Miulescu 03 Jul 2018

Share on Facebook
Rugăciune înger păzitor
Toate rugăciunile adresate multor sfinților, Maicii Domnului și lui Iisus pot face adevărate minuni dacă sunt spuse cu toată inima. La fel de importantă este însă și rugăciunea către îngerul păzitor, de care foarte puține lume știe că există.

Cel mai bun prieten al omului
Sfinții părinți spun că îngerul nostru păzitor este cel mai bun prieten pe care-l puteam avea vreodată. Atunci când îngerul dumneavoastră va vedea cât îl iubiți, vor face tot ce le stă în putință să vă îndeplinească dorințele, indiferent cât de imposibile par la prima vedere.

Iată mai jos și textul rugăciunii!
“Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pă­ti­mașului meu suflet și al vieții me­le celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Nu da loc dia­volului celui viclean, ca să-mi stă­pânească cu silnicie acest trup mu­ritor. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la ca­lea mân­tuirii. Așa, sfinte îngere al lui Dumne­zeu, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu celui ti­călos, iartă-mi toate cu câte te-am mâhnit în toate zilele vieții mele și orice am greșit în această zi.

PUBLICITATE
Acoperă-mă în această noapte și mă păzește de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu; și te roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa și vrednic să mă arate pe mine, robul Său, bunătății Sale.

Amin”.

Rostită 7 zile, această rugăciune te ajută să-ți găsești jumătatea!

Nu puține sunt persoanele care, deși își doresc din suflet o familie, nu reușesc să-și găsească sufletul pereche? Ce este de făcut? Să citească această rugăciune de mare folos și ajutor.

Se citește de 3 ori pe zi, 7 zile la rând!
“Atotbunule Doamne! Ştiu că fericirea mea cea mare stă în a Te iubi cu tot sufletul meu şi cu toată inima mea şi în a împlini întru totul sfântă voia Ta. Aşadar, Tu Însuţi îndrumă, Dumnezeule, sufletul meu şi umple inima mea: vreau să Îţi plac doar Ţie, fiindcă Tu eşti Ziditorul meu şi Dumnezeul meu.

Păzeşte-mă de trufie şi de iubirea de sine: să mă împodobească priceperea, smerenia şi curăţia. Lenevirea îţi e urâtă şi naşte patimi: Tu dă-mi hărnicie şi binecuvântează ostenelile mele. Iar întrucât legea Ta porunceşte ca oamenii să trăiască în căsnicie cinstită, adu-mă, Părinte Sfinte, la această chemare sfinţită de către Tine, fiindcă Tu ai zis:

„Nu este bine ca omul să fie singur” şi făcându-i lui femeia ca să-i fie ajutor, le-ai dat binecuvântare să crească, să se înmulţească şi să umple pământul.

Auzi smerita mea rugăciune, care se înalţă către Tine din adâncul inimii de fecioară: dă-mi soţ cinstit şi binecredincios, ca să Te preaslăvesc în dragoste şi înţelegere împreună cu el pe Tine, Dumnezeul Cel Milostiv, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Ruga către îngerul păzitor îndeplinește dorințele imposibile!