Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind:

Prima a spus: Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor..Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins. Apoi a vorbit cea de a doua:

–Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard. Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins.

–Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor…
O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea.

Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga.

-Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse.. Cea de a patra lumanare i-a soptit usor:

-Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte.

Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletu tau..pentru ca tu sa ai o viata plina de Liniste, Credinta si Iubire! Si mai mult decat toate acestea, Mantuitorul Hristos sa te binecuvinteze cu prezenta Sa.

Deci, nu uita ca speranta nostra ramane Dumnezeu, Este Incierea Domnului Hristos. NU va pierdeti credinta orice s-ar intampla. Domnul sa ne ajute! AMIN

De ce este cainele cel mai bun prieten al omului? O pilda foarte frumoasa, merita citita

Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise.

Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma… Se intreba:

– Oare unde duce drumul asta?

Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.

Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.

Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.

Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou. Il intreba:

– Scuzati-ma, unde ne aflam?

– Aici e raiul, raspunse acesta.

– Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa?

– Bine’nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.

– Prietenul meu, poate intra si el?, intreba calatorul aratand inspre caine.

– Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.

Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau.

Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.

– Scuzati-ma!, i se adresa el. Aveti cumva putina apa?

– Da, desigur… e o cismea ceva mai incolo.

– Si pentru prietenul meu?, zise, aratand catre caine.

– Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea

Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa.

Omul si cainele baura pe saturate.

Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.

– Ce loc este acesta?, intreba calatorul.

– Acesta este raiul.

– Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.

– Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura? Acela e iadul.

– Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra?!

– Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.

Povestea celor 4 lumânări. O pilda care iti va fi de mare ajutor toata viata.