{"id":25585,"date":"2023-12-13T07:47:34","date_gmt":"2023-12-13T07:47:34","guid":{"rendered":"https:\/\/calatorinromania.com\/?p=25585"},"modified":"2025-03-22T09:32:03","modified_gmt":"2025-03-22T09:32:03","slug":"reteta-originala-de-mici-gasita-intr-o-scrisoare-veche-de-100-de-ani","status":"publish","type":"post","link":"http:\/\/calatorinromania.com\/?p=25585","title":{"rendered":"Re\u021beta original\u0103 de mici, g\u0103sit\u0103 \u00eentr-o scrisoare veche de 100 de ani"},"content":{"rendered":"\n
Scriitorul Constantin Bacalba\u015fa (1856-1935) afirm\u0103 \u00een cartea \u201eBucure\u015ftii de alt\u0103dat\u0103\u201dc\u0103 mititeii au fost inventa\u0163i tot \u00een restaurantul \u201eLa idee\u201d, c\u00e2nd proprietarul, r\u0103mas f\u0103r\u0103 ma\u0163e de oaie pentru c\u00e2rna\u0163i, a pus carnea direct pe gratar. \u00cens\u0103 buc\u0103tarul de la Carul cu Bere, localul vecin, sus\u0163inea, pe la 1920, altceva.<\/p>\n\n\n\n
\u00centr-o scrisoare \u00een care \u00eei dezv\u0103luie unui apropiat re\u0163eta secret\u0103 a mititeilor, el spune c\u0103 micii sunt originari din Balcani, mai exact din Serbia. Red\u0103m \u00een continuare con\u0163inutul scrisorii, a\u015fa cum se p\u0103streaz\u0103 ea la Biblioteca Academiei din Capital\u0103. Cei care vor s\u0103-\u015fi prepare mititei ca pe vremuri, trebuie s\u0103 \u015ftie c\u0103 ace\u015ftia au un gust diferit fa\u0163\u0103 de cel actual, c\u0103 sunt mult mai aroma\u0163i, cu gust foarte puternic.<\/p>\n\n\n\n
Iat\u0103 con\u0163inutul scrisorii:<\/h3>\n\n\n\n
Re\u0163eta de mititei de la Restaurantul CARUL CU BERE. Bucure\u015fti, la 16 Iunie 1920<\/em><\/p>\n\n\n\n
Onorate Domnule Ofi\u0163er!<\/em><\/p>\n\n\n\n
Pentru c\u0103ci fiecare vizit\u0103 a Domniei voastre, ca \u015fi cu 20 ani \u00een urm\u0103 cele ale tat\u0103lui Domniei voastre, dimpreun\u0103 cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe l\u00e2ng\u0103 onoare, \u015fi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc s\u0103 dau la r\u00e2ndu-mi dovad\u0103 de cavalerism, \u00eemp\u0103rt\u0103\u015findu-v\u0103 la dorin\u0163a onoratei Dumneavoastr\u0103 so\u0163ii, Doamna M\u0103riu\u0163a Baciu, re\u0163etarul de preparare ai mititeilor no\u015ftri, care, dup\u0103 cum bine \u015fti\u0163i sunt cei mai l\u0103uda\u0163i din tot Bucure\u015ftiul. Astfel dau dovad\u0103 de \u00eencredere \u00een Domnia voastr\u0103 spre a nu tr\u0103da nicidecum secretul delicio\u015filor no\u015ftri mititei, secret pe care la r\u00e2ndul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tic\u0103 Preoteanu, antemerg\u0103toriul meu la conducerea buc\u0103t\u0103riei Carului. Adresez aceiea\u015fi rug\u0103ciune \u015fi onoratei Dumneavoastr\u0103 so\u0163ii, Doamnei M\u0103riu\u0163a, celei mai des\u0103v\u00e2r\u015fite amfitrioane pe care sunt bucuros s\u0103 o fi cunoscut. Perfec\u0163iunea seratelor de cin\u0103 din casa Domniilor voastre, la care, mul\u0163umesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hot\u0103r\u00e2rea s\u0103 va divulg taina celui mai de pre\u0163 preparat culinar care ne cinste\u015fte numele \u00een capital\u0103, \u00een \u0163ara \u00eentreag\u0103 \u015fi \u00een str\u0103in\u0103tate.<\/em><\/p>\n\n\n\n
Mititeii sunt un produs culinar din carne de vit\u0103, \u00een stare finit\u0103 de \u015fapte p\u00e2n\u0103 la opt centimetri \u015fi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare \u00eentre mese la o halb\u0103 de bere, ori ca entr\u00e9e, ori ca fel de m\u00e2ncare de sine st\u0103t\u0103toru. Ei \u00ee\u015fi au originea \u00een Balkan, provenind din Serbia, dar se \u00eent\u00e2lnesc \u015fi \u00een Grecia \u015fi Turcia, de unde au fost prelua\u0163i de buc\u0103t\u0103ria rom\u00e2neasc\u0103. Cum le spune \u015fi numele, sunt ni\u015fte rulouri mici, fiind \u015fi numi\u0163i astfel: mici, \u00een Regat, din carne cu mirodenii, av\u00e2nd menirea s\u0103 \u00eenc\u00e2nte gustul mesenilor. Se servesc numai proasp\u0103t pr\u0103ji\u0163i pe gr\u0103tar de jar, fie cu tac\u00e2m, ori la scobitoare sub form\u0103 de gustare.<\/em><\/p>\n\n\n\n
Se ia c\u0103rni\u0163\u0103 de vac\u0103 de la g\u00e2t, f\u0103r\u0103 a se \u00eendep\u0103rta gr\u0103simea \u015fi se d\u0103 de dou\u0103 ori prin ma\u015fin\u0103, pentru a se m\u0103run\u0163i c\u00e2t mai bine \u015fi c\u00e2t mai uniform. Dac\u0103 va fi carnea prea slab\u0103, se va ad\u0103uga ceva seu de vac\u0103 sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 p\u00e2n\u0103 la 150 de grame pe fiecare kilogram c\u00e2nt\u0103rit de carne. Nu se va lua \u00een nici un caz sl\u0103ninu\u0163\u0103, costi\u0163\u0103 sau carne de porc, care nu fac dec\u00e2t s\u0103 strice gustul \u015fi s\u0103 ia din minunata savoarelor a mititeilor.<\/em><\/p>\n\n\n\n
Se fierbe o zeam\u0103 din oase de vac\u0103 cu m\u0103duv\u0103, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne. Se preg\u0103tesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii \u015fi condimente dup\u0103 cum urmeaz\u0103:<\/em><\/p>\n\n\n\n
\u2022 8 grame de piper proasp\u0103t pisat m\u0103runt<\/em>
\u2022 12 grame de cimbru uscat c\u00e2t mai proasp\u0103t pisat m\u0103runt<\/em>
\u2022 4 grame de enibahar pisat m\u0103runt<\/em>
\u2022 2 grame de coriandru pisat m\u0103runt<\/em>
\u2022 2 grame de chimion turcesc pisat m\u0103runt<\/em>
\u2022 1 gram de anis stelat pisat m\u0103runt<\/em>
\u2022 8 grame de bicarbonat de sodiu<\/em>
\u2022 1 linguri\u0163\u0103 de zeam\u0103 de l\u0103m\u00e2ie<\/em>
\u2022 1 lingur\u0103 de untdelemn<\/em>
\u2022 1 c\u0103p\u0103\u0163\u00e2n\u0103 bun\u0103 de usturoi aromat \u015fi nu din cel iute<\/em><\/p>\n\n\n\n
La cantit\u0103\u0163i mai mari de cinci kilograme, se va ad\u0103uga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, c\u00e2te o m\u0103sur\u0103 mai mult din mirodeniile pomenite.<\/em><\/p>\n\n\n\n
Se fr\u0103m\u00e2nt\u0103 carnea \u00eentr-un vas pe m\u0103sur\u0103 timp de un ceas, ad\u0103ug\u00e2nd la \u00eenceput bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de l\u0103m\u00e2ie. Jum\u0103tate din zeama de oase \u015fi toate celelalte condimente, afar\u0103 de usturoi, se adaug\u0103 treptat, uniform \u015fi pu\u0163in c\u00e2te pu\u0163in. Amestecul se acoper\u0103 \u015fi se d\u0103 la ghe\u0163ar o zi \u015fi o noapte, dup\u0103 care se scoate, se las\u0103 c\u00e2teva ceasuri la dezmor\u0163it \u015fi se mai fr\u0103m\u00e2nt\u0103 o dat\u0103 pre\u0163 de o jum\u0103tate de ceas cu restul de zeam\u0103 de oase dezmor\u0163it\u0103. Se face un mujdei de usturoi cu ap\u0103 c\u0103ldu\u0163\u0103 dintr-o c\u0103p\u0103\u0163\u00e2n\u0103 pentru fiecare kilogram de carne, care se las\u0103 la tras o jum\u0103tate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi \u00eentr-un tifon, se adaug\u0103 sucul de mujdei \u015fi se mai fr\u0103m\u00e2nt\u0103 odat\u0103 amestecul pre\u0163 de un sfert de ceas.<\/em><\/p>\n\n\n\n
Se d\u0103 din nou la ghe\u0163ar p\u00e2n\u0103 a doua zi. Pre\u0163 de trei ceasuri \u00eenainte de a fi pr\u0103ji\u0163i \u015fi servi\u0163i mititeii, se scoate amestecul de la ghe\u0163ar, pentru a se \u00eenc\u0103lzi \u015fi muia; dup\u0103 trei ceasuri sau c\u00e2nd s-a dezmor\u0163it amestecul, se formeaz\u0103 mititeii ca de un deget mare lungime \u015fi ca de dou\u0103 degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate p\u0103r\u0163ile \u015fi la capete \u015fi se las\u0103 sa stea la zv\u00e2ntat un ceas. Se pr\u0103jesc pe jar iute de lemne sau c\u0103rbune, ung\u00e2ndu-se din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd cu mujdei, a\u015fa ca sa prind\u0103 o crusta rumen\u0103 de jur \u00eemprejur. Gratargii no\u015ftri \u00eentorc fiecare mititel doar de trei ori p\u00e2n\u0103 este pr\u0103jit. La pr\u0103jit mititeii vor sc\u0103dea pu\u0163in, de unde \u015fi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se las\u0103 s\u0103 se p\u0103trund\u0103, ca s\u0103 nu se usuce sucul care con\u0163ine savoarea condimentelor. Daca se pr\u0103jesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usuc\u0103, lap\u0103d\u0103 tot sucul aromat \u015fi devin seci.<\/em><\/p>\n\n\n\n
Se servesc al\u0103turi de chifle proaspete ori felii de franzel\u0103, cu Mutard de Dijon sau mu\u015ftar picant \u015fi aromat, dup\u0103 preferin\u0163\u0103 \u015fi cu sare \u015fi ciu\u015fca. Doar \u015fi numai a\u015fa ve\u0163i ob\u0163ine mititei savuro\u015fi cum se zice ca numai la noi sunt.<\/em><\/p>\n\n\n\n
Cunosc mul\u0163i din a\u015fa numi\u0163ii gastronomi prin birturi \u015fi bodegi mai ales prin mahalale, care din ne\u015ftiin\u0163\u0103 ori din spirit de fals\u0103 economie \u00eenmul\u0163esc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afar\u0103 c\u0103 scad mai pu\u0163in la pr\u0103jit dec\u00e2t ca cei de carne de vac\u0103, nu au pe departe gustul \u015fi savoarea mititeilor adev\u0103ra\u0163i. O gre\u015feal\u0103 mare mai este \u015fi zg\u00e2rcenia la condimente, mai ales la usturoiu \u015fi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominant\u0103 a gustului at\u00e2t de specific al mititeilor.<\/em><\/p>\n\n\n\n
Sunt fericit sa dezv\u0103lui Doamnei M\u0103riu\u0163a acest mic secret, pe care \u015ftiu ca nu \u00eel va da mai departe, a\u015fa cum nici eu nu-l voi dezv\u0103lui dec\u00e2t urma\u015fului meu Maitre Cuisiner c\u00e2nd \u00eemi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii prepara\u0163i de D\u00e2nsa sunt extrem de gusto\u015fi, dar sim\u0163ul meu gustativ mi-a dezv\u0103luit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat \u015fi al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei M\u0103riu\u0163a vor fi inegalabili!<\/em><\/p>\n\n\n\n
Va a\u015ftept luna viitoare c\u00e2nd va \u00eentoarce\u0163i cu regimentul din manevre, dimpreun\u0103 cu Domnii Ofi\u0163eri Dinu \u015fi Vatache spre a savura o tav\u0103 de mititei \u015fi c\u00e2teva halbe \u00eempreun\u0103!<\/em><\/p>\n\n\n\n
Dorindu-v\u0103 s\u0103n\u0103tate, voie bun\u0103 \u015fi noroc, v\u0103 rog a-i transmite umile s\u0103rut\u0103ri de m\u00e2ini Doamnei M\u0103riu\u0163a, cea mai des\u0103v\u00e2r\u015fit\u0103 gospodin\u0103 \u015fi Doamn\u0103 din \u00eenalta societate! Dumnezeu s\u0103 va ajute!<\/em><\/p>\n\n\n\n
C\u00e2teva sfaturi pentru ca re\u0163eta s\u0103 fie \u201eadaptat\u0103\u201d la prezent:<\/h3>\n\n\n\n
\u2013 \u00een re\u0163et\u0103 apare anis stelat (anason stelat), care s\u0103 g\u0103se\u015fte \u00een special la magazinele exotice, cu condimente \u0219i ingrediente orientale.
\u2013 cum \u00een comer\u0163 nu se g\u0103se\u015fte \u201ec\u0103rni\u0163\u0103 de vac\u0103 de la g\u00e2t\u201d, pute\u0163i folosi ceaf\u0103 sau piept de vit\u0103.
\u2013 nu confunda\u0163i chimionul turcesc cu chimenul!
\u2013 cum la vremea respectiv\u0103 micii se muiau \u00een sare, \u00een re\u0163eta original\u0103 nu scrie c\u0103 se adaug\u0103 sare \u00een compozi\u0163ie. Pute\u0163i pune circa 10 grame de sare (o lingur\u0103 ras\u0103) la kilogramul de carne, \u00eenainte de a-i modela \u015fi a-i pune pe gr\u0103tar.
\u2013 l\u0103sa\u0163i supa de oase s\u0103 scad\u0103 p\u00e2n\u0103 devine v\u00e2scoas\u0103.
\u2013 folosi\u0163i usturoi rom\u00e2nesc, cu coaja rozalie.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Scriitorul Constantin Bacalba\u015fa (1856-1935) afirm\u0103 \u00een cartea \u201eBucure\u015ftii de alt\u0103dat\u0103\u201dc\u0103 mititeii au fost inventa\u0163i tot \u00een restaurantul \u201eLa idee\u201d, c\u00e2nd proprietarul, r\u0103mas f\u0103r\u0103 ma\u0163e de<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":25586,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":[],"categories":[1],"tags":[],"_links":{"self":[{"href":"http:\/\/calatorinromania.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/25585"}],"collection":[{"href":"http:\/\/calatorinromania.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"http:\/\/calatorinromania.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"http:\/\/calatorinromania.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"http:\/\/calatorinromania.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=25585"}],"version-history":[{"count":1,"href":"http:\/\/calatorinromania.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/25585\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":25587,"href":"http:\/\/calatorinromania.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/25585\/revisions\/25587"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"http:\/\/calatorinromania.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/media\/25586"}],"wp:attachment":[{"href":"http:\/\/calatorinromania.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=25585"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"http:\/\/calatorinromania.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=25585"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"http:\/\/calatorinromania.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=25585"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}