Rezerva de aur a BNR este de 103,7 tone, iar 60% este depozitată în afara graniţelor ţării, în principal la Londra, în fiecare an din perioada 2010-2016. Oficialii BNR spun că rezultatul referendumului nu schimbă decizia BNR de a depozita la Londra parte din rezerva de aur a României.

Lucian Isar lansează acuzaţii grave pe blogul personal, unde vorbeşte despre cum BNR plăteşte pentru a-şi ţine aurul la Londra, în loc să obţină venituri de pe urma acestuia.

Problema lui Isărescu legată de aur nu este cantitatea de aur depozitată, ci venitul care s-ar fi putut obţine de pe urma acestei operaţiuni.

Aurul aparţine statului român, inclusiv veniturile care ar putea fi generate din această deţinere. BNR insistă să nu răspundă pe tema aurului. A deschis şi un muzeu fals ca să distragă atenţia.

Din răspunsul BNR, rezultă că BNR ţine aurul la Londra şi îi costă custodia. BNR susţine că a făcut suficienţi bani în trecut, până în 2006, încât să îşi permită să fie generoşi cu cineva anume în ultimii 10 ani.

La o rentabilitate medie de 1,5% pe an, în ultimii 10 ani, suma lăsată pe masă depăşeşte 375 MILIOANE de dolari SUA, adică 37,5 milioane pe an (un avion nou, 2 spitale, 250 mii pensii a câte 150 de euro pe luna, venitul lunar al lui Isărescu pentru 78 de ani).

Asta da cadou. Suma aceasta nu a intrat în bonusul lui Isărescu, dar ar fi putut să intre. E generos. A lăsat-o cu totul, la alţii!

România nu obţine venituri de pe urma aurului ţinut la Londra, ci plăteşte pentru custodie. Este o practică absurdă şi este împotriva intereselor financiare ale României.
Problema nu este aurul, ci VENITURILE ce puteau fi obţinute din aur.

Anturajul BNR se preface că nu înţelege ce înseamnă rentabilitate din păstrarea aurului la Londra. Veniturile, normal a fi obţinute din menţinerea aurului la Londra, s-au furat sau doar au fost făcute cadou?

Din opinia BN, nu aflăm doar că Isărescu a dezinformat în 2010 cu privire la deţinerea de aur în străinătate, ci şi confirmarea faptului că BNR nu primeşte nimic pentru menţinerea aurului la Londra, ci chiar plăteşte pentru această custodie.

“Veniturile obţinute pe perioada administrării active a rezervei de aur exced cu mult costurile de custodie cumulate după adoptarea deciziei de stopare a acestor plasamente în anul 2006, în baza unei analize randament/cost efectuată în contextul investiţional de la acea dată.”

– România păstrează cea mai mare parte a rezervei de aur în străinătate
– România nu primeşte nimic pentru că ţine aurul în strainanate
– România plăteşte pentru a ţine aur în străinătate.

Pentru a masca discuţia legată de cadoul oferit prin lipsa de remunerare pentru aurul de la Londra, Isărescu a regizat lansarea Muzeului Tezaurului de la Tismana.
BNR nu poate aduce imediat aurul în ţară pentru un motiv simplu: acordul informal de a nu aduce aurul înapoi în România, pentru a produce bani pentru alţii.

În comunicat se spune că înainte de o decizie a lui Isărescu din 2006, se făceau bani din plasamentul aurului, aflat oricum de multă vreme în străinătate. Din rapoartele BNR din anii 2005 şi 2006 aflăm că băncile favorite pentru plasarea aurului erau Fortis Bank, Morgan Stanley şi Nova Scoţia Bank.

BNR încearcă o justificare pentru cadoul oferit, încă nu ştim cui, de a nu rentabiliza deţinerea de aur de la Londra:

– Există o analiză realizată în 2006 pe care se bazează decizia lui Isărescu de a nu mai primi venituri pe aurul aflat în străinătate; nu ştim de ce studiul nu a fost actualizat în ultimii 10 ani inclusiv pe fondul atingerii maximului istoric de preţ al aurului în anul 2011
– BNR nu poate atinge rentabilităţile maximale invocate în opiniile mele; EU CER că aurul să producă ceva mai mult decât zero în ultimii 10 ani; la 2,5 miliarde de dolari, în aceşti 10 ani se strângeau cât se dorea a se obţine din tăierile de salarii şi pensii în 2010
– Rentabilitatea obţinută până în 2006 acoperă costurile de custodie plătite în ultimii 10 ani.

Stranie justificare.

În rezumat, BNR ţine aurul la Londra, îi costă dar au făcut suficienţi bani în trecut încât să îşi permită să fie generoşi cu cineva anume, în ultimii 10 ani.

Aurul aparţine statului român, inclusiv veniturile care ar putea fi generate din această deţinere.

La o rentabilitate medie de 1,5% pe an, în ultimii 10 ani, suma lăsată pe masă depăşeşte 375 MILIOANE de dolari SUA, adică 37,5 milioane pe an (un avion nou, 2 spitale, 250 mii pensii a câte 150 de euro pe luna, venitul lunar al lui Isărescu pentru 78 de ani).

Curtea de Conturi a României nu poate ignoră perioada 2002-2016, indiferent câte prietenii istorice există cu anturajul lui Isărescu.

„Brexitul nu are nicio legătură cu strategia de depozitare şi protecţie a rezervei”, a declarat pentru Capital dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Rezerva de aur a BNR a rămas în ultimii cinci ani în apropierea pragului de 104 tone, iar valoarea a atins un maxim de aproape 19 mld. lei în 2012, pentru ca anul trecut să revină la nivelul din urmă cu cinci ani, de circa 15 mld. lei. Mai mult de jumătate din rezerva de aur (respectiv 60%) a rămas depozitată în afara graniţelor ţării, în principal la Londra, în fiecare an din perioada 2010-2016.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 aprilie 2016 au fost de 35,208 miliarde de euro, în creştere de la 34,9 miliarde de euro, la 31 martie 2016.

Pe lângă depozitele de aur depozitate în afara României, BNR avea anul trecut şi 28 de tone de aur în formă de lingouri cu o valoare de aproape 4 mld. lei şi monede de aur în valoare de 2 mld. lei. BNR are cele mai mari rezerve de aur din Europa Centrală şi de Est, de 103,7  tone, deşi nu a mai cumpărat aur din anul 2000.

De ce nu ne răspunde BNR la această întrebare? De ce stă aurul României la Londra, în loc să producă bani pentru ţara noastră?