Printre toate locurile în care marele Mihai Viteazul și-a lăsat amprenta, unul este cu totul aparte. Este vorba de fortăreața Zamek Grodno situată în Polonia, în localitatea Zagórze Śląskie din Silezia, despre care românii știu mult prea puține lucruri.

Valoarea s-a ridicat la 20.000 de scuzi
Superbul castel se află situat la o înălțime de 450 de metri deasupra văii Bystrica Świdnicka, iar potrivit istoriei, prima sa atestare documentară a avut loc în anul 1315, când locul era o fortificație de graniță, aflată la hotarul dintre Silezia și Boemia.

Castelul a ajuns celebru prin faptul împărații germani l-au donat rând pe rând persoanelor de încredere. Așa se face că în secolul al XV-lea, proprietarul castelului a fost Georg Muhlheim, un faios cavaler-tâlhar al epocii. În anul 1545 împăratul Ferdinand I de Habsburg a donat castelul familiei De Logau, dar la sfârșitul secolului al XVI-lea, văduva lui Georg von Logau, rămasă fără bani a fost obligată să lase cetatea creditorilor.

A fost donat lui Mihai Viteazul…
Castelul a fost preluat de împăratul Rudolf al II-lea, care i l-a donat lui Mihai Viteazul în februarie 1601, odată cu dreptul de stăpânire ereditară asupra acestuia. Se spune că valoarea fortăreței, s-ar fi ridicat la suma de 20.000 de scuzi.

Din păcate, cauzele politice l-au împiedicat pe Mihai Viteazul să locuiască în castel, iar voievodul românilor l-a donat, la rândul său, unei persoane în care a avut mare încredere, diplomatul milanez Carlo Magno. Castelul a fost al lui Mihai Viteazul până în noiembrie 1601 când la două luni după asasinarea sa, Rudolf al II-lea nu a vrut să lase cetatea soției și fiului voievodului, ci a preluat din nou domeniul motivând că acesta nu și-ar fi plătit datoriile la timp.

Vezi mai multe articole AICI

Castelul lui Mihai Viteazul despre care mulți nu știu…