Există foarte multe povești despre animale care sunt mereu devotate stăpânilor pe care îi adoră, pregătite să își caute mereu stăpânii, indiferent de starea lor, capabile să îi protejeze pe aceștia, indiferent dacă asta înseamnă să-și piardă ei viața.

O astfel de poveste este și ce a femeii din imagine, Francisca Romero. Ea are frumoasa vârstă de 70 de ani dar la un anumit moment din viață a a căzut într-o comă adâncă și, deși medicii au făcut tot ce au putut, ei au renunțat la un moment dar deoarece credeau că șansele de vindecare ale pacientei erau foarte mici.

Dar se pare că o cățelușă albă și foarte simpatică avea propria părere despre vindecarea ei! Cățelușa venea mereu, zilnic, la stăpâna ei și o îmbrățișa câte 2-3 ore!

Surpriza uriașă pentru toată lumea a fost momentul în care, peste o lună, femeia s-a trezit într-o dimineață iar primele ei cuvinte au fost acestea: „Unde este Îngerașul acela alb, care venea în fiecare zi și-mi șoptea la ureche că totul va fi bine?”. (sursa: stiri.rol.ro)
Citeste si:
Nu înțelegea de ce pisica se urcă pe umărul ei drept și dă cu laba acolo, până într-o zi, când…

Sue Mckenzie are 64 de ani și a avut parte de o întâmplare ieșită din comun, care i-a schimbat radical viața.

Bătrâna avea un motan, pe nume Tom, care a început într-o zi să-i dea târcoale și să umble pe lângă ea, deși, în mod normal, pisica fugea de mângăieri și căuta să limiteze foarte mult contactul cu oamenii.

Sue a fost și mai uimită când motanul a început să se urce pe ea și să se ducă mereu la umărul drept. De fiecare dată când ajungea acolo, Tom începea să dea cu laba destul de tare, ca și cum ar vrea să scoată ceva de sub piele.

Femeia a ignorat toate aceste lucruri până într-o zi, când, după ce a fost la un control medical, i s-a spus că acolo i s-a descoperit o tumoră malignă, în stadiul incipient.

Se pare că animalul simțise boala și încerca să-i transmită stăpânei un semnal de alarmă. Din fericire, femeia a urmat cu succes un tratament și a reușit să scape de boală.

Citeste si – Scrisoarea mamei: “Azi, te deranjează prezența mea în căminul tău și simt că abia aștepți să plec..” Te podidesc lacrimile

Cândva eram cea în braţele căreia căutai adăpost şi alinare. Eram fiinţa pe care o iubeai cel mai mult, singura în care credeai, singura de a cărei companie aveai nevoie. Când îţi eram mamă mă întrebai cu spaimă în privire şi în glas dacă am să te părăsesc vreodată. Îmi desenai flori, fluturi şi căsuţe colorate şi îmi promiteai că atunci când vei fi mare, vei avea şi tu grijă de mine, aşa cum am avut eu de tine ori de câte ori ai fost bolnav. Azi, abia dacă mă mai privești. Te supără neputința și neîndemânarea mea. Te deranjează prezența mea în căminul tău și simt că abia aștepți să plec.

Povara

Copilul meu,

Azi, am înţeles că nu mai sunt cine am fost pentru tine. Eu nu mai simt că îţi sunt mamă, ci simt că-ți sunt doar o povară. Azi am aflat cu uimire că mama este mamă doar cât timp copilul are nevoie de ea, dar când ea are nevoie de copilul ei, devine o povară.

Cândva eram cea în braţele căreia căutai adăpost şi alinare. Eram fiinţa pe care o iubeai cel mai mult, singura în care credeai, singura de a cărei companie aveai nevoie. Când îţi eram mamă mă întrebai cu spaimă în privire şi în glas dacă am să te părăsesc vreodată. Îmi desenai flori, fluturi şi căsuţe colorate şi îmi promiteai că atunci când vei fi mare, vei avea şi tu grijă de mine, aşa cum am avut eu de tine ori de câte ori ai fost bolnav. Mă mângâiai pe față cu mânuțele tale mici și îmi spuneai că mă iubești. Azi, abia dacă mă mai privești. Azi te supără neputința și neîndemânarea mea. Te deranjează prezența mea în căminul tău și simt că abia aștepți să plec.

Ţi-aş fi ascuns şi acum boala mea şi nu te-aş fi împovărat cu necazurile mele, dar am îmbătrânit, nu mai am putere şi nu mai ştiu cum să duc singură toate suferințele. Ani de zile te-am ferit de supărările mele, te-am protejat de grijile mele, nu am vrut să ştii că nu mai pot, că nu mai am, că mă tem. Am vrut să te simţi în siguranţă, să nu cunoşti grijile oamenilor mari, să te bucuri de copilărie, apoi de tinereţe, apoi de familia ta. Ţi-am ascuns durerile, neajunsurile şi nefericirea mea știind că într-o zi îţi va veni rândul să le ai pe ale tale, iar acum, când văd cum e să te simţi povară pentru propriul copil mă rog Cerului să ai sănătate şi să nu fii nevoit să depinzi de copiii tăi, să nu ajungi să simţi ce simt eu acum.

Sentimentul că ești o povară pentru ființa pe care o iubești cel mai mult pe lume, pentru ființa căreia i-ai dat viață și pentru care ai fi în stare să-ți dai viața, provoacă mai multă durere decât orice boală. Se pare că bătrânețea și boala nu-ți iau doar puterile și liniștea, ci te lasă și singur pe lume.
Mă iartă că mă plâng acum, dar nu m-a pregătit nimeni pentru ceea ce simt azi. Nu am avut timp să mă obişnuiesc cu ideea că într-o zi nu voi mai fi pentru tine decât o povară. Mă iartă că am lăcrimat în faţa ta, că am căutat adăpost în casa ta, că mi-am aşezat sufletul la picioarele tale!

Şi mă iartă, copilul meu că nu-ţi mai pot fi ceea ce am fost cândva!

Cu dragoste infinită,
Mama
Sursa: http://altarulcredintei.md.

Batrana a stat în coma timp de o luna, și cainele venea mereu la capataiul ei. Primele ei cuvinte după ce s-a trezit i-a inmarmurit pe toți, uite ce le-a dezvaluit despre caine: ,,Îmi șoptea că…”